Pentru mulţi dintre noi, oul roşu e ingredientul care nu trebuie să lipsească de pe masa de Paşte. După ce îşi consumă partea cea mai palpitantă – cea a ciocnitului – cojile lui se aruncă la gunoi şi asta-i tot. Craioveanca Asineta Gîscan ne convinge că oul de Paşte poate deveni artă, o artă adevărată, dacă mâna care-l desenează lucrează cu deosebită migală.
Ouăle încondeiate de craioveanca Asineta Gîscan se găsesc în muzee şi în colecţii particulare din Paris, Viena şi Strasbourg. Sunt admirate pentru motivele speciale cu care sunt decorate, pentru liniile ferme ale desenelor, pentru culoarea vopselei. Toate aceste detalii, care sunt punctate de cei pasionaţi, au de-a face cu o desăvârşită şi exersată tehnică, dar, în primul rând, cu o mare dragoste pentru tradiţie şi frumos. “Eu m-am născut în satul Dobridor, unde această tradiţie este foarte veche, de peste 150 de ani. Încondeierea ouălor a fost întotdeauna la loc de cinste în familia mea, unde şi străbunica mea, bunica mama şi, acum, eu, înfrumuseţez coaja ouălor pentru Paşte. Având talent la desen, când eram copil stăteam lângă bunica şi am învăţat cum să încondeiez ouă. În ele îngeminez credinţa în Dumnezeu şi dragostea de folclor pe care, cu multă migală, simţ artistic şi fineţe reuşesc să le înfăţişez pe aceste obiecte, fine şi fragile, făcându-le simboluri ale Învierii Domnului”.
Cele mai fragile bijuterii
La cei 84 de ani ai săi, Asineta Gîscan îşi păstrează agerimea trupului. Îmbrăcată în frumosul său costum popular, cusut în culori vesele, este prezentă şi în aceste zile la Târgul de Paşte de pe esplanada Teatrului Naţional “Marin Sorescu”. Bijuteriile lucrate de mâinile sale o însoţesc, stând cuminţi în coşuleţe de nuiele. Pentru că sunt obiecte unicat, realizate cu multă trudă, acesta nu se vând. Dar pot fi admirate pe îndelete, observând cu câte îndemânare au fost lucrate. Deşi unele ouă sunt extrem de mici – fiind ouă de bibilică – Asineta Gîscan le-a pictat cu mare dragoste pentru frumos. O nebănuită precizie stă mărturie la baza motivelor populare vechi pe care le putem vedea doar pe vasele mari de lut sau cusute cu acul pe ştergarele şi costumele tradiţionale, dar acum sunt redate la milimetru pe coaja unui simplu ou. Sunt câteva zeci de ouă, dar pe nici unul nu se repetă vreun motiv. “Pentru mine e suficient ca, în fiecare an, măcar câţiva oameni să mai descopere o părticică din frumuseţile Olteniei”, mărturiseşte cu sinceritate.
Secretul încondeierii ouălor
Asineta Gîscan ştie pe de rost reţeta încondeierii ouălor, care e una foarte veche şi care trebuie să fie respectată punct cu punct. Nu toate ouăle pot fi încondeiate, ci numai acelea perfect albe şi care nu sunt lucioase. Ele se spală, se fierb la foc încet, apoi se scot şi se pun pe un şervet curat. Ca şi alegerea ouălor, la fel de importantă este şi confecţionarea condeiului. El trebuie să fie foarte subţire – cu cât condeiul este mai subţire, cu atât desenul este mai frumos. “E făcut pe un ac pentru a avea o gaură mică prin care să treacă ceara. Acum e fixat pe un beţişor cu nişte fire de fuior sau de cânepă. El se înmoaie în ceară de albine”, dezvăluie Asineta Gîscan. Pentru a nu se scurge pe ou, ceara trebuie să fie topită la o temperatură constantă, nici rece şi nici prea fierbinte.
Meşteşugite cu funingine şi untură
După ce ne-am pregătit toate acestea, putem trece la decorarea ouălor. “Eu folosesc motive populare, asemănătoare celor de pe costumele olteneşti”, spune meşterul popular. După ce am terminat cu încondeiatul, ouăle se introduc într-un vas cu vopsea roşie. Şi aici secretul spune că vopseaua trebuie să fie foarte puţin călduţă ca nu cumva să se topească ceara de pe ou. “Bunica şi mama mea puneau funingine în ceară ca desenul să fie negru pe ou”, ne mai spune, zâmbind. Ouăle se lasă în vopsea până se prinde bine pe ou. Se scot cu o lingură şi se pun pe ziare să se usuce. Când sunt uscate, ouăle trebuie să fie şterse. “Se apropie oul de o flacără mică – dar departe ca să nu pocnească – şi se şterge ceara cu o cârpă curată. Ca să aibă o culoare cât mai expresivă, îl ştergem apoi cu o cârpă foarte puţin unsă cu untură. După opinia specialiştilor şi a preoţilor, aceste ouă sunt pur creştineşti şi pot rezista chiar peste o sută de ani”, ne împărtăşeşte secretul Asineta Gîscan. Craioveanca deţine o colecţie de familie în care există ouă încondeiate din anul 1928.
