Din Betania spre Ierusalim

0
373

Duminica Floriilor, cum este cunoscută în popor, este marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim. După un obicei străvechi, generalizat în toată Biserica creştină, în această zi se aduc la biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate şi apoi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi măslin cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Hristos la intrarea Sa în Ierusalim. În vechime, atât în Bizanţ, cât şi la curţile domneşti din Ţările Române, Floriile erau prăznuite cu mare solemnitate. La sărbătoare luau parte împăraţii şi domnii cu demnitarii lor, care primeau făclii aprinse ca şi la Paşti. 

 În Duminica Floriilor, se împlineşte profeţia proorocului Zaharia care zice: “Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei”.

Cu şase zile înainte de Paşti, Mântuitorul Iisus Hristos s-a întors în Betania, unde I s-a pregătit o cină, iar Lazăr, pe care îl înviase din morţi, era şi el la masă. Vestea învierii lui Lazăr se răspândise cu repeziciune, iar oamenii voiau să-l vadă pe Iisus, despre care se vorbea cu atâta însufleţire, dar pe care cărturarii îl urau. Şi îl urau în aşa măsură, încât plănuiau să îl ucidă şi pe El, şi pe Lazăr, ca astfel, ziceau ei, să se şteargă dovada puterii lui Hristos. Pe când se afla în Betania, Domnul a trimis doi ucenici în orăşelul învecinat să îi aducă un “mânz pe care n-a şezut până acum nici un om”. Şi le-a spus acestora şi ce trebuie să răspundă când vor fi întrebaţi de ce iau mânzul. Prevestirea acestui amănunt întăreşte credinţa ucenicilor că Hristos ştia ce avea să urmeze şi că merge la răstignire împlinind voia lui Dumnezeu-Tatăl, şi nu supunându-se iudeilor sau romanilor. Ucenicii găsesc asinul legat la o poartă, în drum, şi după un schimb de vorbe cu cei ce locuiau acolo, îl duc lui Iisus. De Paşti, Ierusalimul era un furnicar de oameni. Acum Paştele era aproape, iar iudeii ştiau că Iisus va veni cu ucenicii să prăznuiască după cum era datina. Mulţimea a luat ramuri de finic şi ieşind în întâmpinarea Lui striga: “Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel”, istoriseşte evanghelistul Ioan. Unii îşi aşterneau veşmintele pe drum în faţa Lui, alţii rupeau ramuri verzi cu care Îi împodobeau calea şi toţi strigau cu bucurie: “Osana, Fiul lui David!” Însă, bucuria mulţimii nu era şi a fariseilor sau arhiereilor care vorbeau între ei: “Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El”. Entuziasmul oamenilor era greu de stăpânit. Întorcând spatele cărturarilor şi preoţilor, ei porneau după Hristos, care, blând şi smerit, şezând pe mânzul asinei, în straie de om sărac, a intrat în Ierusalim, spre a se da la chinuri şi moarte de bună voie.

Suntem în pragul Săptămânii Mari. Din seara duminicii Floriilor, încep deniile, cele mai frumoase slujbe şi cântări de peste an, care ne amintesc ultimul Paşte al lui Hristos petrecut cu ucenicii Săi, cum a fost trădat şi vândut de Iuda, prins, legat şi batjocorit. A urmat apoi judecata, procesul cu cea mai scurtă procedură din analele Justiţiei, susţin istoricii, dar cu cel mai răsunător ecou în lumea creştină. Urmaşii lui Caiafa, întâistătătorul Sinedriului, îl vor “invidia” pe acesta pentru graba cu care s-a desfăşurat procesul lui Iisus. După pronunţarea sentinţei, a venit confirmarea lui Pilat, procuratorul roman, şi acum nu mai rămânea decât să fie executată. În această săptămână, mai mult decât oricând, trebuie să ne amintim. Şi dacă ne amintim, se cuvine să ne pregătim să-L însoţim pe Hristos, cu inima, cu gândul, pe drumul spre Golgota, ultimul drum din viaţa Sa pământească.