2.000 de elevi din Craiova, în marş împotriva poluării

0
4039

Cu balonaşe verzi, costume din materiale ecologice, 2000 de elevi din Craiova au organizat ieri, un marş împotriva încălzirii globale, datorată poluării excesive a mediului înconjurător. Marşul s-a derulat pe traseul Calea Bucureşti- A. I. Cuza- Piaţa „Mihai Viteazul”. Pentru câteva minute s-a oprit şi circulaţia rutieră.

Obiectul acestei activităţi a fost conştientizarea populaţiei oraşului pentru a se implica activ în protejarea mediului înconjurător. Au transmis astfel trecătorilor mesaje scrise, precum „Jos poluarea, sus ecologizarea!”, „Reciclaţi, nu poluaţi!”. În Piaţa „Mihai Viteazul” copii au susţinut un mic program artistic tot pe teme de ecologie şi au fost felicitaţi pentru acţiunea lor de viceprimarul Marinică Dincă. La final a cântat şi Oana Radu, eleva de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, care a participat la concursul „Vocea României”, iar copii au dat drumul baloanelor verzi cu heliu.

Acţiunea s-a înscris în programul „Şcoala altfel” impus de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în perioada 2-6 aprilie a.c. şi a fost iniţiată de Şcoala 21 „Gheorghe Ţiţeica”, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Elena Cuza” Şcoala 22 „Mircea Eliade” din Craiova, constituite în consorţiu.

„Activitatea noastră, iniţiată împreună cu şcolile din consorţiul format la începutul acestui an, are ca miză un oraş mai curat, cu mai puţină poluare şi mai mult spaţiu verde. Vrem să respirăm un aer mai curat şi ne-am adunat în număr mare pentru ca mesajul nostru să aibă impact”, a spus Camelia Buzatu, directorul Şcolii nr 21 „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova.