“Înfiinţarea centrelor de permanenţă – un beneficiu adus comunităţii”

0
844

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, toate localităţile din judeţ au asistenţa medicală asigurată de medici de familie, însă înfiinţarea unor centre de permanenţă este absolut necesară, pentru ca serviciile medicale să poată fi acordate indiferent de oră. Şeful DSP Dolj a explicat, în cadrul unei şedinţe cu primarii, că doar autorităţile locale sunt cele îşi pot da acordul pentru înfiinţarea unor astfel de centre, fiind scutite de orice fel de obligaţie.

“În ceea ce priveşte medicii de familie, la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj am făcut o situaţie şi toate localităţile sunt asigurate cu asistenţă medicală de la 8.00 la 18.00, în două ture. Avem aproape în fiecare localitate două ture de medici de familie la cabinetele medicale, exceptând localităţile care au sate aparţinătoare la o distanţă mai mare de 5 kilometri – acolo este o singură tură. Am făcut intervenţii la foarte mulţi dintre dumneavoastră pentru a înfiinţa centre de permanenţă, care înseamnă că, în afara programului de lucru al medicilor de familie, pentru proximitatea cetăţenilor comunităţilor dumneavoastră există posibilitatea de a acorda servicii medicale 24 de ore din 24. Aceste centre de permanenţă nu se pot înfiinţa decât cu acordul autorităţii locale, efortul fiind minim pentru asta, pentru că Primăria şi Consiliul Local nu asigură decât locaţia, urmând ca restul dotărilor şi salariile medicilor să fie asigurate de Ministerul Sănătăţii prin transferul banilor către Casa de Asigurări. Anul trecut am avut situaţia când aveam bani de la Ministerul Sănătăţii şi nu am reuşit să îi cheltuim, pentru că nu existau suficiente centre de permanenţă organizate. La o întâlnire cu ministrul Sănătăţii ni s-a atras atenţia că toate autorităţile locale care vor să-şi înfiinţeze centre de permanenţă să accepte acest lucru, să facă rost de locaţie şi ministerul se obligă să le realizeze şi să le finanţeze. Fac apel la dumneavoastră, cei care nu v-aţi hotărât din diverse motive, să acceptaţi înfiinţarea centrelor, pentru că sunt în beneficiu comunităţii”, a explicat şeful DSP Dolj.

Stelian Voinea

Stelian Voinea, directorul DSP Dolj: “Doljul este printre puţinele judeţe din ţară unde nu s-a desfiinţat nici un spital. Finanţarea spitalelor va fi făcută în funcţie de clasificarea pe care vor trebuie să o primească spitalele, iar în Dolj nu există nici un spital care să îndeplinească condiţii de a fi încadrat aici, nici măcar Spitalul Clinic Judeţean, şi din acest motiv nu dispune de anumite facilităţi de structură şi de structură de personal conform normelor. Fac apel la autorităţile locale să se întâlnească şi să se pună de acord, eventual să-şi comaseze anumite servicii pentru a putea să intre într-o clasă corespunzătoare şi să primească finanţare, pentru că se va primi în funcţie de clasa pe care o are şi ne vom trezi la nivelul judeţului Dolj că vom primi mai puţini bani decât alte judeţe. Oricum, fondurile nu sunt suficiente şi vom avea de suferit”.