Dezvăluirea a fost făcută de publicaţia helvetă „Tribune de Geneve”, dar a fost suficient pentru a fi preluată şi adâncită. Mai întâi, bineînţeles, de presa spaniolă, „El Pais”, „El Mundo” şi nu numai. Apoi „Le Point”, dar şi alte site-uri care confirmă faptul că Juan Carlos ascundea 100 de milioane de dolari, la Geneva, sumă primită în 2008 de la regele Arabiei Saudite. Motivul generosului virament rămâne învăluit în ceaţă. La acea vreme, Spania a obţinut un contract pentru construirea unui tren de mare viteză între Medina şi Mecca, în valoare de 6 miliarde euro. Dacă s-ar putea vorbi de un comision, acesta trebuia dat de cei care obţinuseră contractul, se subînţelege. Această nepotrivire ar explica faptul că justiţia helvetă, care colaborează cu justiţia spaniolă, nu l-a prevenit pe Juan Carlos, care suveran al Spaniei fiind (noiembrie 1975-iunie 2014) beneficia în 2008 de imunitate. Ancheta deschisă de prim-procurorul Genevei, Yves Bertossa, pentru suspiciunea de spălare de bani în formă agravantă, la Banca Mirabaud, care a primit banii, vizează trei persoane: un avocat, un reprezentant al societăţii „Rhone Gestion”, ambii apropiaţi ai ex-regelui, pe malul lacului Leman. Şi prinţesa Corinna zu Sayn Wittgenstein, de origine daneză, prezentată ca fostă prietenă de suflet a lui Juan Carlos. O serie de mişcări ai banilor a atras atenţia, mai ales că aproape 65 milioane de euro au fost donaţi fostei metrese, devenită „prietenă de suflet”, menţionează „Tribune de Geneve”. Prudentă, Corinna zu Zayn Wittgenstein a plasat banii într-o altă bancă elveţiană din Bahamas. În 2012 Juan Carlos a participat la un safari de elefanţi în Botswana în compania „prietenei” sale şi fotografiile apărute cu suveranul spaniol l-au „înfundat” de-a dreptul. Banca Mirabaud a simţit că ceva nu este în regulă şi a cerut să aleagă altă bancă. La 82 de ani, ex-suveranul spaniol nu riscă mare lucru. Pe de altă parte, Arabia Saudită a făcut cunoscut că este vorba de un cadou din partea regelui Abdallah, recunoscut pentru generozitatea sa. Ministrul finanţelor din Arabia Saudită ar fi vărsat 100 de milioane de dolari fundaţiei „Lucum”. În 2008 Spania se confrunta cu o criză financiară şi un şomaj îngrijorător. În acel moment ex-regelui nu i-a trecut prin cap să verse suma în trezoreria publică a ţării sale. Relaţia sa cu bancherii elveţieni data de pe vremea bunicului său, Alfonso al XII-lea, care a abdicat după venirea lui Franco la putere, instalându-se lângă Laussane. În Spania, Podemos, Compromis şi ERC, formaţiuni politice, cer deschiderea unei anchete după dezvăluirile apărute în „Tribune de Geneve” privind suma ascunsă în Elveţia de fostul suveran, acum într-o postură extrem de delicată. După ce a fost un personaj extrem de iubit. A ajuns la putere la 22 noiembrie 1975 sub numele oficial de Juan Carlos Alfonso Victor Maria de Borbon y Borbon dos Sicilas, fiul lui Juan de Borbon y Batennberg conte de Barcelona şi al Mariei de las Mercedes de Borbon – dos Sicilias y Orleans, prinţesa celor două Sicilii. S-a căsătorit cu prinţesa Sofia a Greciei şi Danemarcei, devenită regina Spaniei. A ajuns rege al Spaniei, paradoxal cu sprijinul nemijlocit al lui Nicolae Ceauşescu, care a mediat pe lângă Santiago Carillo, liderul comuniştilor spanioli, să-l accepte ca rege cu condiţia ca şi acesta să accepte intrarea în legalitate a partidului comunist spaniol. Au fost negocieri intense la Bucureşti pe această temă, dar şi la Madrid, unde Nicolae Ceauşescu l-a trimis pe Nicolae Doicaru, şeful Departamentului securităţii statului. Povestea este lungă şi nu mai are nici o importanţă, nici măcar istorică, mai ales că într-un dialog al lui Juan Carlos cu Luis de Vilallonga integrat în volumul „Le roi”, Nicolae Ceauşescu era zugrăvit ca întruchiparea răului, a întunericului şi terorii, un tiran, un patriarh al ciumei roşii care bântuise pârjolitor România timp de decenii, un dictator care întronase în ţară un climat de frică şi teroare. Juan Carlos, referindu-se acum la Nicolae Ceauşescu îl caracteriza drept un megaloman, un nebun, după ce în toast-urile rostite cu prilejul vizitelor de stat la Madrid (1979) şi Bucureşti (1985), se exprimase mai mult decât curtenitor.
Conform celor scrise de Charles Powell în volumul „Juan Carlos al Spaniei”, (Editura Nemira, 2003), emisarul lui Franco, trimis la Bucureşti, a fost Manolo Prado y Colón de Carvajal, prieten şi confident al viitorului rege. I-a transmis lui Nicolae Ceauşescu că prinţul, hotărât să aducă democraţia în Spania, îi cere sprijinul. Pe scurt, Juan Carlos dorea ca Nicolae Ceauşescu să-l convingă pe liderul comunist Santiago Carrillo, tocmai întors în Spania din exil, să nu respingă monarhia. Liderului de la Bucureşti i se cerea şi să-l roage pe Carrillo să renunţe la atacuri la persoană. Mesajul lui Juan Carlos – „Carrillo nu va mişca un deget până ce nu voi fi rege” – i-a fost transmis liderului comunist spaniol chiar de către Ceauşescu. Prinţul îl mai asigura pe Carrillo, tot prin intermediul liderului comunist de la Bucureşti, că, odată ce se va urca pe tron, partidul comunist va intra în legalitate.
