Dolj: Depistat la volan cu o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat

0
369
Potrivit IPJ Dolj, ieri, 06.03.2016, în jurul orei 16.00, poliţişti ai Formaţiunii Rutiere Bechet l-au depistat în trafic pe D. IONEL, 36 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 55, în comuna Sadova, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Dăbuleni unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolicemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din data de 05.03.2016 pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulatiei. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.