Nu este deloc o glumă, din moment ce o decizie din 4 martie a.c. a Comitetului European pentru Drepturi Sociale din Consiliul European a invitat Franţa să interzică sau să sancţioneze comportamentele părinţilor care pot „aduce atingere integrităţii psihice, demnităţii, dezvoltării sau avântului psihic al copiilor”. Adunarea Naţională, care corespunde Camerei Deputaţilor de la noi, se vede obligată să ţină seama de recomandare şi să umble la Legea familiei cu o intervenţie potrivit căreia „copiii au dreptul la o educaţie non-violentă. Nici un copil nu poate fi supus pedepselor corporale sau altor forme de violenţă psihică”. Interzisă cu desăvârşire devine şi „bătaia la fund”, ca să nu mai vorbim de anacronismul zicerii româneşti „bătaia este ruptă din rai”. Sau „unde dau părinţii, creşte”. La originea acestei decizii, cu efecte perverse, se află o reclamaţie a unui ONG, cu sediul la Londra, Asociaţia Pentru Protecţia Copiilor (Approach), datând din februarie 2013, Franţa fiind acuzată de violarea articolului 17 al Cărţii Social-Europene, care invită statele „să protejeze copiii şi adolescenţii contra violenţei şi exploatării”. Exercitarea abuzivă a violenţelor educative este sistematic sancţionată de instanţe. Sintagma „dreptul la corecţie”, corolar al educaţiei pure, nu este înscrisă în lege. În Franţa, de pildă, legea penală, realmente intransigentă, prevede că „violenţele care antrenează o incapacitate inferioară sau egală cu opt zile, sau fără a antrena incapacitatea de muncă, se pedepseşte cu trei ani de închisoare şi 45.000 euro amendă când subiectul este un minor de până la 14 ani”. Aceste dispoziţii au fost considerate insuficiente de Comitetul European pentru Drepturi Sociale. Potrivit ONG Approach, 27 din 47 de ţări, membre ale Consiliului Europei, şi 44 de state interzic, în toate circumstanţele, pedepse corporale copiilor, inclusiv… la fese. Teoria jungiană (apud C.G. Jung), care nu se vrea nici religie nici filosofie, ne încredinţează că „retrăirea” emoţiei traumatice de odinioară, suferită în copilărie, formeaza baza oricărei nevroze. Discuţiile s-au aprins pe această temă, fiindcă transformarea unei corecţii „la fund” într-o plângere penală lasă loc abuzurilor, o simplă denunţare mincinoasă putând antrena confuzii. Dacă părinţii sunt răspunzători pentru comportamentul copiilor, când aceştia sunt minori, este de discutat şi asupra metodelor de educaţie, inclusiv „întinderii toleranţei”, când, aşa cum se spune, „copilul nu înţelege de vorbă bună”. Însuşi Papa Francisc a avut o afirmaţie controversată, în Piaţa „Sfântul Petru”, grăind astfel: „Poţi pălmui un copil câtă vreme nu-l umileşti”. O avalanşă de mesaje pe Twitter, „pro” şi „contra”, a făcut CNN-ul să ceară clarificări Vaticanului. „Papa vorbeşte despre disciplinarea copiilor, şi nu despre pedepsirea lor”. A distorsiona ceea ce a spus în timpul audienţei generale despre disciplinarea copiilor înseamnă a nu înţelege tipul acesta de discurs adresat celor mulţi, a arătat părintele Thomas Rosica, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
