Ion Prioteasa participă la cel de-al şaselea Summit European al Regiunilor şi Oraşelor

0
375

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, participă, în perioada 7 – 8 martie, în calitate de membru şi de preşedinte al delegaţiei României la Comitetul Regiunilor (CoR), la cel de-al şaselea Summit European al Regiunilor şi Oraşelor, care va avea loc la Atena. Evenimentul la care sunt aşteptaţi să sosească peste 800 de invitaţi, reuneşte reprezentanţi ai administraţiilor locale şi regionale, parlamentari şi membri ai guvernelor din statele Uniunii Europene, exponenţi ai societăţii civile, experţi, înalţi oficiali ai instituţiilor UE, între care preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cel al Parlamentului European, Martin Schultz, şi cel al Comitetului Regiunilor, Ramón Luis Valcárcel Siso.

         La reuniune, care marchează, totodată, preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Grecia, va fi adoptată o declaraţie prin care CoR solicită statelor membre ale UE să implice mai mult autorităţile locale şi regionale în implementarea şi evaluarea realizării obiectivelor Strategiei „Europa 2020“. „Summit-ul de la Atena concentrează dezbaterile în jurul investiţiilor în redresarea economică şi crearea de noi locuri de muncă, o temă care preocupă foarte mult autorităţile locale şi regionale, la mai bine de cinci ani de la declanşarea crizei financiare. De altfel, între priorităţile pe care preşedinţia greacă şi le-a stabilit se află obiective precum creştere economică, locuri de muncă şi o mai bună susţinere a coeziunii sociale”, a precizat şeful administraţiei doljene.

«Declaraţia de la Atena»

Ion Prioteasa a amintit şi de «Declaraţia de la Atena». „Preocupările CoR de a identifica, împreună cu ceilalţi actori decizionali ai Uniunii Europene, resursele şi soluţiile unei creşteri economice durabile, care, mai departe, să genereze locuri de muncă în special pentru tineri, se vor regăsi într-un document – «Declaraţia de la Atena» -, care oferă un rol important autorităţilor locale şi regionale în planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea gradului de realizare a obiectivelor Strategiei «Europa 2020». De altfel, CoR face un apel către statele membre ale UE pentru a implica şi mai mult structurile decizionale locale şi regionale în acorduri de guvernanţă pe mai multe niveluri. Documentul reliefează încă o dată rolul important pe care regiunea îl joacă în perspectiva segmentului financiar 2014 – 2020 al UE, pentru că de la acest nivel va fi utilizată, în baza unor strategii teritoriale integrate, cea mai mare parte a fondurilor structurale şi de investiţii europene”,  a spus Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

Strategia «Europa 2020»

Şeful administraţiei doljene a mai spus că delegaţia României la CoR s-a alăturat acestor eforturi pe care toate instituţiile europene, inclusiv Comitetul Regiunilor, le depun constant pentru atingerea obiectivelor de creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, cuprinse în Strategia «Europa 2020». Şi în anul 2013, delegaţia României a avut o activitate susţinută, care s-a concretizat atât în elaborarea de avize şi amendamente pentru propunerile de avize, cât şi în larga participare şi implicare în sesiunile plenare şi reuniunile comisiilor CoR. „Aş aminti aici doar amendamentul pe care l-am depus la declaraţia referitoare la analiza Comisiei Europene privind creşterea pe 2014. Sigur că subiectul apropiatelor alegeri pentru viitorul legislativ al Uniunii Europene nu putea lipsi de pe agenda lucrărilor. Este o temă de actualitate, căreia îi va fi dedicată cea de-a doua zi a Summit-ului, la dezbateri anunţându-şi prezenţa preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, precum şi preşedintele Parlamentului European, domnul Martin Schultz Un alt eveniment important care se va petrece la Atena, în acest sfârşit de săptămână, îl constituie celebrarea a 20 de ani de existenţă instituţională a Comitetului Regiunilor – un moment aniversar în întâmpinarea căruia delegaţia României aduce zece propuneri de îmbunătăţire a activităţii CoR“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.