Septuagenar spulberat de tren

0
390

O persoană şi-a pierdut viaţa, ieri dimineaţă, după ce a fost lovită de tren, în zona Triajului CFR din cartierul craiovean Craioviţa Nouă. Victima nu avea nici un fel de documente asupra sa, astfel că poliţiştilor de la Transporturi Feroviare le-a luat ceva timp să-i afle identitatea, în urma cercetărilor stabilind că este vorba despre Ion Păsărilă, de 70 de ani, din Craiova.

Agenţii Postului de Poliţie Craiova – Călători, din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Dolj au fost anunţaţi despre eveniment ieri, în jurul orei 11.00. În urma cercetărilor efectuate au stabilit că trenul accelerat 1692, care circula pe relaţia Timişoara – Bucureşti Nord, la trecerea prin Punctul de Oprire Craiova – Triaj, a lovit un bărbat. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al SMURD, însă medicii n-au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul bărbatului. “Din cerectările efectuate a rezultat faptul că victima nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind accidentată mortal de tren. În momentul accidentului, victima nu avea nici un fel de documente asupra sa însă, ulterior, s-a reuşit identificarea, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, cu domiciliul în Craiova”, ne-a declarat comisar-şef Ion Ţârdă, şeful Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare Dolj. Trupul neînsufleţit al vicitmei, Ion Păsărilă, de 70 de ani, a fost transportat la morga Sptalului Municipal Craiova în vederea efectuării necropsiei.