Pun corturile în faţa Ministerului Educaţiei – Studenţii ANOSR intră de astăzi în grevă generală

0
356

După ce săptămâna trecută au protestat local şi au trimis ministrului Educaţiei colet să guste din „viaţa de student”, cursanţii din toată ţara, afiliaţi la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), ajung astăzi în Capitală pentru a-şi striga nemulţumirile în faţa sediului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Protestul este anunţat pe termen nelimitat, iar pentru a nu mai fi ignoraţi, tinerii se vor muta cu cortul în faţa ministerului.

Greva începe la ora 14.00, iar conducerea Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România pare hotărâtă să nu mai renunţe uşor la manifestaţiile de stradă. „Adu-ţi un cort, pentru că NOI de acolo nu plecăm, nu plecăm acasă, nu plecam din luptă ….până nu obţinem drepturile noastre! NOI reprezentăm viitorul!”, este mesajul dat de liderii studenţilor către manifestanţi.

Vor drept de decizie

Nemulţumirile lor sunt legate în principal de Legea Educaţiei. Ei spun că noile prevederi îi lasă fără drept decizional în forurile universităţilor.

„Studenţii sunt consideraţi incapabili să voteze! Au fost excluşi din procesul de alegere a conducerii facultăţilor. Nu mai au 25% putere de decizie în Comisia de alegere a rectorului, ceea ce înseamnă că acesta nu va mai ţine cont pe viitor de nevoile şi problemele lor. Studenţii nu mai au 25% putere de decizie în Consiliul de Administraţie. Consiliul de administraţie este structura care asigură conducerea operativa la nivelul universităţii şi este condusă de rector. În componenta Consiliului de Administraţie mai intră prorectori, decani, directorul general administrativ şi un student. În concluzie, studentul, raportat la numărul total de membrii, reprezintă un procent prea mic pentru a conta. Studenţii nu vor mai putea influenţa investiţiile din cămine, laboratoare, numărul de burse date din banii universităţii, tot ceea ce înseamnă creşterea sau micşorarea  tuturor taxelor din universităţi” se arată într-un comunicat emis de ANOSR.

Nu sunt de acord cu frecvenţa obligatorie

Tinerii nu sunt de acord nici cu noile atribuţii pe care le are rectorul universitar. Potrivit legii, acesta numeşte prorectorii, decanii numesc prodecanii, iar concursul de alegere a decanilor este coordonat de rector. Prin urmare,  întreaga conducere a oricărei universităţi depinde de rector.

De asemenea, studenţii susţin că Legea Educaţiei îi obligă să frecventeze obligatoriu toate cursurile şi seminariile. Afirmaţia aceasta are ca argument definiţia găsită în anexa legii: „Învăţământul cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă sunt forme de organizare a proceselor didactice care implică frecvenţă obligatorie pentru învăţământul cu frecvenţă”.  Tinerii cer ca rezultatele lor să fie răsplătite şi vor să li se acorde din nou tabere gratuite.

Cursanţii cer să redevină partenerii MECTS

Tinerii protestează şi împotriva atitudinii jignitoare pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului si Sportului a avut-o la adresa ANOSR pentru mitingul din 17 februarie, organizat la Galaţi.

„Faptul că Ministerul Educaţiei nu recunoaşte problema studenţilor deşi aceasta a fost expusă în nenumărate rânduri de către ANOSR şi se adresează reprezentanţilor studenţilor prin sintagmele: „protestatarii de la Galaţi”, „protestele unor studenţi”, şi trimite organizaţia ANOSR să citească legea deşi ştie că a fost cea mai implicată structură în realizarea acesteia, denotă lipsă de respect şi netratarea reală a studenţilor ca parteneri în orice condiţii şi situaţii” se mai arată în comunicat organizaţiei studenţeşti.

În aceste condiţii tinerii susţin că acţiunile de protest declanşate pe termen nelimitat sunt realizate în speranţa ca la un moment dat, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va recunoaşte, şi nu doar la nivel declarativ, studenţii ca parteneri reali ai mediului academic şi va returna acestora dreptul de decizie cu greu câştigat.