„Matca”, spectacol în premieră la Teatrul „Colibri”

0
1118

Matca

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” prezintă astăzi, ora 16.00, în Sala „I. D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, spectacolul „Matca”, de Marin Sorescu, avându-i în distribuţie pe actorii Ionica Dobrescu şi Mihai Brumă-Uzeanu.

Regia este semnată de Alina Rece, căreia îi aparţine şi concepţia video, iar scenografia este realizată de Silviu Bârsanu. Alina Rece a absolvit cursurile Facultăţii de Teatru a UNATC „I. L. Caragiale” Bucureşti – Secţia Regie de teatru, la clasa prof. Cătălina Buzoianu. La Teatrul „Colibri” a semnat regia spectacolelor „Degeţica” şi „Mizerabilii, mon amour”. A mai montat spectacole la Teatrul Municipal din Baia Mare, Teatrul de Stat Oradea, Teatrul „Nottara” din Bucureşti, Teatrul „Merlin” din Timişoara, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov şi pe alte scene din ţară. A fost distinsă cu Premiul pentru regie la Festivalul „Ion Creangă” din Bacău şi cu Premiul pentru originalitate şi profesionalism la Festivalul Internaţional al teatrelor de păpuşi „Interdoll” de la Ujgorod, Ucraina.

Piesa „Matca” a fost definită ca „un poem despre momentele cruciale ale existenţei umane, despre naştere, viaţă, moarte (…), care impune, în cele din urmă ideea continuităţii vieţii, a triumfului omului asupra cataclismelor naturale”. (Natalia Stancu, critic de teatru)