Pacienţii internaţi în spitalele administrate de Primăria Craiova vor primi chestionare

1
1004

Pacienții care sunt internați în spitalele ce aparțin de municipalitate din punct de vedere administrativ, vor avea posibilitatea să-şi exprime mulţumirea sau nemulţumirea vizavi de modul în care au fost trataţi pe timpul spitalizării, prin completarea un chestionar.

Întrebările care se regăsesc în chestionarul respectiv fac referire pe de o parte, la condițiile de cazare, ambient, la serviciul de hrană, la curățenia din salon,iar pe de altă parte, la conduita și gradul de implicare a personalului medical, la situații privind cumpărarea sau nu de medicamente sau obiecte sanitare, existând și rubrică pentru sugestii privind îmbunătățirea lucrurilor. „Am susținut această creștere a salariilor, la vremea potrivită, iar acum a venit momentul să solicităm să își facă şi personalul medical datoria la cel mai înalt standard. Am avut cazuri de persoane internate în spital, de-a lungul acestei perioade și nu au fost doar cuvinte de laudă la adresa personalului, din păcate. Din acest motiv, am luat decizia ca din luna februarie, anul acesta, pacienții să completeze acest chestionar, să testăm practic satisfacția pacientului”, a explicat Vasilescu. Aceste chestionare sunt anonime și vor fi depuse la o cutie poştală unde va avea acces doar  reprezentantul Primăriei Craiova în Consiliul de Administrație al spitalului respectiv.

1 COMENTARIU

  1. ce chestie, taica . .. in foto cu si despre gunoi-postatea imediat anterioara – tanti stalinskaya nu era … acu’ este …

Comments are closed.