Femeie care comercializa peşte, fără forme legale, depistată de jandarmii judeţeni

0
383

   Duminică, 06 februarie a.c., în jurul orei 09.00, jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj – structura Bechet, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice pe raza localităţii Sadova, s-au sesizat din oficiu şi au depistat o femeie în vârstă de 36 ani, din com. Roșiori, jud. Brăila, în timp ce oferea spre comercializare, dintr-un autoturism, cantitatea de aproximativ 70 kg. peşte – specia caras, fără a avea documente legale. Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată şi predată unei societăţi de profil autorizate, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea, fără documente legale, a peştelui, faptă sancţionată de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.