Prima victimă, din cauza virusului gripal, în Dolj

0
480

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, în urmă cu puţin timp, că, la nivel naţional, au fost confirmate alte cinci decese din cauza virusului gripal. Din păcate, unul dintre acestea a avut loc în Dolj, în mediul rural. “Femeie, 44 de ani, din judeţul Dolj, având condiţii medicale preexistente şi antecedente vaccinale necunoscute, confirmată cu virusul gripal tip A, subtip H1 a decedat pe data de 05.02.2020”, se arată în comunicatul CNSCBT. Victima suferea şi de alte boli, inclusiv diabet, şi nu îşi făcuse vaccinul tetravalent, luni, 3 februarie 2020, fiind trimise spre laborator primele probe prelevate, pentru confirmarea virusului, dar, din păcate, până la sosirea rezultatelor, aceasta a decedat, după cum a precizat Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj. Până în acest moment, în ţară au fost înregistrate 23 de decese din cauza virusului gripal.