Spectacol de poezie şi proză românească susținut de actorul Emil Boroghină

0
479

Actorul Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, va susține miercuri, 21 februarie, de la ora 17.00, la Sala „Ion D. Sîrbu” a Naţionalului craiovean, spectacolul de poezie şi proză românească „Sunt suflet în sufletul neamului meu – Limba română este patria mea”, pe un scenariu propriu, cu regia artistică şi ilustraţie muzicală de Alina Hiristea, concept video Cristian Negoescu. Recitalul a mai fost prezentat la Craiova pe data de 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române.

«Recitalul încearcă să reunească, ca într-un singur glas, cele mai răsunătoare voci ale literaturii române, de la Grigore Ureche, Dosoftei şi Miron Costin, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru, până la Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Mircea Dinescu. Evocând faptele de glorie ale înaintaşilor sau nenumăratele frumuseţi ale ţării, exprimând sentimentele care animă în lupta şi credinţa spre mai bine, creaţiile poeţilor noştri au cultivat patriotismul sub forma dragostei de pământul natal, a sacrificiului pentru patrie şi popor, a atitudinii civice responsabile a poetului, a artistului, a omului în general. Poezia patriotică constituie, în etapele ei succesive, adevărate capitole din istoria noastră politică, socială şi culturală. În ea se răsfrâng curentele de simţire şi de idei ale epocilor în care a fost plămădită. Ea este „cronica vie” a evoluţiei noastre istorice, în care înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 ocupă, fără îndoială, un loc dintre cele mai importante», menționează organizatorii evenimentului.

Biletele, la prețul de 20 lei, pot fi procurate de la Agenția Teatrului Național din Craiova (tel. 0251.413.677).