Donald Trump uimeşte inclusiv tabăra republicană!

0
533

trump-foxnews1Ultimul interviu, difuzat duminică de FOX News, chiar înaintea popularului eveniment Super Bowl (finala campionatului de fotbal american), urmărit de 100 milioane de telespectatori, a prilejuit preşedintelui Donald Trump ocazia de a reitera dorinţa sa de reîncălzire a relaţiilor cu omologul său rus Vladimir Putin. „Îl respect, dar nu vreau să spun nimic, vreau să mă întâlnesc cu el”. Cum interviul succeda unei recente atitudini ferme a administraţiei americane – exprimată prin noul ambasador la ONU, Nikki Haley –, de menţinere a sancţiunilor contra Rusiei, după reluarea luptelor dintre forţele ucrainiene şi separatiştii pro-ruşi în Estul Ucrainei, Donald Trump s-a văzut „provocat”, invitând jurnaliştii care afirmaseră că Vladimir Putin este un „ucigaş” la un examen de conştiinţă. Confruntarea de păreri era deja încinsă, încât Steve Bannon, principalul consilier al lui Donald Trump la Casa Albă, vede presa ca „adevăratul partid de opoziţie”, contra căruia noul preşedinte trebuie să lupte. Este dificil de ştiut, în acest stadiu, când managementul este în rodaj, care sunt adevăratele intenţii diplomatice ale Casei Albe, circumscrise sloganului „America first”. Noul lider al lumii libere contrariază, îndeosebi liderii europeni, aceştia departe de a fi sincronizaţi deplin la noile gesturi ale lui Donald Trump. Greu de intuit. Interviul menţionat, difuzat duminică, a încins, cum spuneam, spiritele, după unele afirmaţii tranşante, deloc nuanţate, încât Mitch McConnel, liderul grupului republican de la Senat a spus că „nu crede că poate fi vorba de o echidistanţă între cum se comportă Rusia şi SUA”. Din punctul său de vedere Vladimir Putin „este un fost KGB-ist, ales de o manieră pe care mulţi nu o găsesc credibilă”. În ce domenii speră Donald Trump să se pună de acord cu Moscova s-a precizat în câteva rânduri. „Dacă Rusia ne ajută în luptele contra Statului Islamic, contra terorismului islamic, care bântuie în lume, este o bună şansă”. Până la finele lunii februarie, Pentagonul ar urma să elaboreze un plan de acţiune menit să permită o accelerare a campaniei contra Daesh. Cum o reîncălzire a relaţiilor cu Moscova, mai exact o resetare, s-a mai întâmplat în primul mandat al lui Barack Obama, demersul se loveşte de opoziţia republicană, în care John McCain, fost candidat la alegerile prezidenţiale din 2008, extrem de vocal, nu pierde nici o ocazie în a menţiona ameninţarea rusă. Pentru electoratul republican, după „New York Times”, nu este sigur că ameninţarea islamistă eclipsează ameninţarea rusă. Oricum, Coreea de Nord, apoi o listă de ţări musulmane şi, abia apoi, Rusia ar constitui „ordinea” ameninţarilor. Pentru electoratul democrat, Coreea de Nord devansează Rusia, când e vorba de… primejdii. Expectativa lui Donald Trump în privinţa relaţiilor avute în vedere cu Uniunea Europeană generează iritare la liderii europeni, aceştia scăpând declaraţii discret belicoase, care ar putea fi regretate.