Primăria Craiova evaluează administratorii de bloc

0
386

Asociațiile de proprietari și, în special administratorii de bloc, sunt arătați cu degetul la toate întâlnirile pe care primarul le are cu cetățenii. Ultima răbufnire a avut loc chiar săptămâna aceasta când, în timpul dezbaterii pe buget, un locatar a luat cuvântul pentru a-i cere edilului să rezolve problemele din asociațiile de proprietari. Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a transmis craiovenilor că singura modalitate este să-i ardă pe administratori la atestate.

La testarea anuală trebuie să se prezinte toți administratorii de bloc care se află în funcție, excepție făcând doar cei care și-au primit atestatul anul trecut. Potrivit autorităților locale, aceștia sunt obligați să se înscrie la concurs până la data de 6 martie, urmând ca testarea propriu-zisă să aibă loc pe data de 14 martie, când este programată să se desfășoare în incinta Colegiului Național „Elena Cuza”. Evaluarea administratorilor, potrivit municipalității, va consta într-o probă scrisă (un test grilă) care va conține 20 de întrebări din legislația specifică activității de administrare a imobilelor. Testul-grilă este stabilit de comisia de atestare și se consideră promovat dacă un candidat obține cel puțin 60 de puncte.

Riscă să fie excluși din cărți

Potrivit autorităților, în cazul în care un candidat nu a reușit să promoveze testul, acestuia i se suspendă certificatul de atestare pe o perioadă de maximum 4 luni. În acest interval, acesta are obligația de a solicita o nouă evaluare și de a promova, de această dată. Mai există și un alt caz, și anume acela când un administrator de bloc nu se prezintă, nemotivat, la evaluarea anuală. Autoritățile spun că și acestora li se suspendă certificatul de atestare profesională până când vor solicita să participe la o astfel de evaluare. În toate cazurile de suspendare, certificatul de atestare se depune la Primăria Craiova, persoana în cauză aflându-se sub sancțiunea retragerii calității de administrator de bloc.