Bucureştean reţinut cu repetiţie pentru evaziune fiscală

0
356

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că marţi, 5 februarie a.c., l-au reţinut pe Ioan Burilă, de 66 de ani, din Bucureşti, pentru evaziune fiscală. Culmea este că în urmă cu aproape un an, mai precis la începutul lui aprilie 2012, poliţiştii doljeni de investigarea fraudelor îl reţineau pe acelaşi bărbat, pentru aceleaşi infracţiuni. Nici anul trecut, nici ieri, bărbatul nu a primit mandat de arestare preventivă, asta deşi a dispărut anul trecut, fiind depistat abia acum. 

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma unei anchete efectuate de poliţiştii craioveni a rezultat că bărbatul a preluat acţiunile societăţii comerciale “Dudy Trans” SRL Craiova, declarând în mod fictiv sediul social la o adresă din Craiova, pentru a se sustrage de la eventuale verificări ale organelor fiscale. În plus, în calitate de asociat unic, cu ocazia declaraţiei pe proprie răspundere dată în faţa unui notar public, a precizat că nu are antecedente penale deşi anterior fusese condamnat. Bărbatul a executat o pedeapsă de 12 ani de închisoare, la care a fost condamnat pentru infracţiuni economice, faţă de el fiind dispusă, ca măsură complementară, şi interzicerea administrării unei societăţi comerciale. În plus, în august 2009, în calitate de administrator al unei societăţi din Craiova a aprovizionat de la o altă societate din Arad, aflată în insolvenţă, 146.554 de litri de motorină pe care i-a comercializat fără a evidenţia în actele contabile totalul veniturile realizate. Consecinţa activităţilor desfăşurate a fost sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat cu suma totală de 82.641 de lei. Acestea au fost faptele pentru care a fost reţinut anul trecut, însă n-a primit mandat de arestare. Poliţiştii au continuat cercetările în dosar şi au reuşit să probeze că bărbatul a încercat să scape cesionând fictiv părţile sociale de la “Dudy Trans” SRL Craiova, însă a derulat în continuare activităţi comerciale. Oamenii legii l-au căutat pe bărbat să-l audieze din nou, însă nu l-au găsit decât acum, aşa că au încercat să obţină, din nou, mandat de arestare preventivă pe numele lui. N-au avut noroc. După o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, ieri, procurorii au luat faţă de bărbat măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.