Baschet (f), Liga Naţională / SCM Craiova a câştigat primul meci din 2013

0
361

Echipa feminină de baschet SCM Universitatea Craiova a câştigat ieri pentru prima dată în 2013, după cinci eşecuri consecutive. Fetele lui Milan Nisic s-au impus în faţa Rapidului în deplasare, scor 82-75 (24-18, 10-24, 25-18, 23-15), într-un meci din etapa a 21-a a Ligii Naţionale. Craiovencele erau favorite şi au confirmat acest statut în primul sfert, însă a urmat o cădere inexplicabilă în cel secund, câştigat la scor de gazde. SCM a revenit însă şi s-a impus după un final tensionat. Cu un minut înainte ca sirena să se audă pentru ultima dată, gazdele se apropiaseră la 3 puncte, însă Prlja şi Toma au fost precise la „libere” şi avantajul a crescut pentru o victorie deloc facilă a echipei lui Nisic. Acestea le-a folosit pe: Toma (6), Prlja (20), Mitov (19), Ninu (14), Cutaş (9), pe parcurs intrând şi: Ceauşu, Borş (14) şi Barbu. Pentru formaţia giuleşteană, formată exclusiv din jucătoare românce, cele mai multe puncte au fost marcate de Ungureanu (21). După acest joc, SCM Universitatea Craiova a urcat pe locul 7, cu 26 de puncte, însă are un meci sau chiar două în plus faţă de urmăritoare.