Craiovenii au stat la cozi pentru Aghiasma de Bobotează

0
1716

Mulți craioveni s-au așezat la cozi, ieri, la biserici pentru a participa la slujbă și a pleca, apoi, acasă cu Aghiasmă Mare, apa care se sfințește în timpul acestei sărbători. ÎPS Irineu s-a aflat, ca în fiecare an, în mijlocul credincioșilor care au venit la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”, sfințind apa care a fost adusă în mai multe butoaie și stropind creștetele tuturor celor prezenți.

Ca în fiecare an, slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” a fost oficiată, în aer liber, de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți. De dimineață, ușile locașului de cult au fost deschise credincioșilor care au dorit să ia parte la slujba Sfintei Liturghii. Enoriași de toate vârstele au trecut pragul bisericii pentru a se ruga și a primi binecuvântările preoților. Mulți dintre credincioși au mers și la altar pentru a lăsa lumânări aprinse și prescuri pentru pomenirea morților. Spre finalul slujbei, copiii au primit și ei Sfânta Împărtășanie. 

Slujba s-a oficiat și în aer liber

Slujba de sfințire a apei s-a mutat apoi afară, pe esplanada Catedralei. Lângă turnul clopotniței, s-a amenajat un altar în aer liber, sub un cort decorat cu crenguțe de cetină. Alături de crucea argintată, s-a aflat icoana pictată pe lemn a Botezului Domnului. Butoaiele cu apă curată, în care se oglindea cerul senin al zilei, au fost așezate în rând pe esplanadă, pe fiecare recipient fiind lipită și câte o iconiță întruchipând Botezul Domnului.

ÎPS Irineu, în mijlocul credincioșilor

În lumina unei dimineți însorite, enoriașii au ascultat rugăciunile pe care ÎPS Irineu le-a rostit pentru sănătatea și sfințirea oamenilor. Înaltul Mitropolit a binecuvântat apa cu semnul crucii, scufundând apoi crucea, legată cu fire de busuioc, în fiecare butoi în parte. Cu această apă, ÎPS Irineu a stropit creștetele tuturor celor prezenți. Ca în fiecare an, după slujbă, fiecare enoriaș a fost invitat să își umple sticla cu aghiazmă, din butoaiele aliniate pe esplanadă. 

Enoriașii nu s-au mai înghesuit la butoaiele cu apă

Cât timp a fost săvârșită slujba în biserică, cei mai mulți dintre cei prezenți au așteptat la coadă. După terminarea serviciului religios, când jandarmii au îndepărtat gardurile de protecție, oamenii au putut să își umple și ei sticlele cu Apă Mare. Spre deosebire de alți ani, enoriașii nu s-au mai înghesuit pe esplanadă. Sub supravegherea preoților, fiecare a putut să își umple sticla cu aghiazmă pentru a duce acasă. Cei mai mulți au dus cu ei chiar mai multe sticle, pentru că au luat Apă Mare și pentru cunoscuți.

Aghiasma Mare se sfintește numai în ziua de Bobotează

ÎPS Irineu le-a spus credincioșilor că Aghiasma Mare se sfințește datorită prezenței Duhului Sfânt care se coboară în apă, apa dobândind, în acest fel, calități miraculoase. Mitropolitul Olteniei i-a mai sfătuit pe credincioși să consume Apa Mare pe nemâncate și cu credință, în felul acesta având proprietatea de a face minuni. Aghiasma Mare, care este apa care se sfințește în ziua de Bobotează, se consumă timp de opt zi, începând cu Boboteaza și până la data de 14 ianuarie. După această dată, Apa Mare, cum se mai numește, se consumă doar cu binecuvântarea preoților.