Codul Galben de ninsoare şi viscol, instituit de meteorologi şi în Dolj, valabil până aseară, la ora 23.00, a creat probleme la nivelul judeţului, însă nu a fost nevoie să se închidă nici un drum. Utilajele de deszăpezire au acţionat atât în Craiova, cât şi pe drumurile naţionale şi judeţene, astfel că acestea au rămas deschise, iar poliţiştii doljeni au instituit 36 de filtre rutiere, pentru a supraveghea condiţiile de trafic, dar şi pentru a oferi informaţii cu privire la starea carosabilului. În schimb, din cauza viscolului, ieri-dimineaţă peste 5.000 de doljeni nu aveau energie electrică. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia al judeţului Dolj, care au monitorizat situaţia, pe tot parcursul zilei echipele CEZ au lucrat pentru remedierea problemelor, astfel că, aseară, în jurul orei 18.00, alimentarea cu energie electrică a fost reluată peste tot.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, care au monitorizat situaţia pe tot parcursul Codului Galben de ninsoare şi viscol (instituit de meteorologi în perioada 5 ianuarie ora 22.00 – 6 ianuarie ora 20.00 şi prelungit ulterior până la ora 23.00), au anunţat că, pe tot parcursul nopţii, dar şi ieri, toate drumurile din judeţ au fost deschise circulaţiei. Este adevărat însă că s-a circulat în condiţii de iarnă, mai dificil în zonele unde a viscolit. Astfel, la primele ore ale dimineţii, pe drumurile naţionale se acţionase cu 59 de utilaje, folosindu-se 650 tone material antiderapant, iar pe drumurile judeţene acţionau 68 de utilaje şi se folosiseră 298 tone material antiderapant. Problema majoră creată de vremea nefavorabilă a fost că, ieri-dimineaţă, la ora 9.00, nu mai puţin de 5.032 de gospodării din localităţile Mârşani, Cerăt, Giurgiţa, Lipovu şi Calopăr nu aveau energie electrică, din cauza viscolului. Echipe ale CEZ au ieşit pe teren şi au lucrat toată ziua, astfel că, aseară, în jurul orei 18.00, au reuşit remedierea tuturor deficienţelor, după cum a precizat ofiţerul de presă al ISU Dolj, mr. Florin Cocoşilă.
În Craiova, reprezentanţii SC Salubritate au anunţat că echipele angrenate în activitatea de deszăpezire au acţionat, încă de joi seara, pentru degajarea zăpezii şi combaterea poleiului, folosind 48 de utilaje şi aproape 490 tone de material antiderapant pentru menţinerea în stare de funcţiune a căilor publice din municipiu. S-a intervenit, iniţial, pentru combaterea poleiului atât în zonele de risc de pe teritoriul municipiului (intersecţii, zone de pantă, sensuri giratorii şi pasaje), pentru a preveni incidentele cauzate de apariţia îngheţului, cât şi pe arterele, străzile secundare şi aleile din cartierele Craiovei. Mai mult, 450 de lucrători din cadrul SC Salubritate Craiova SRL, Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, Companiei de Apă Oltenia, RAT SRL şi Termo Craiova SRL au lucrat, pe parcursul zilei de ieri, la îndepărtarea zăpezii depuse pe trotuare, prioritare fiind staţiile de autobuz, căile de acces către instituţii publice şi spitale.
Temperaturile scad până la -20 de grade
Având în vedere prognozele meteorologice, care prevăd, pentru următoarea perioadă, temperaturi negative care pot ajunge în Craiova până la -20 grade Celsius în timpul nopţii, pentru a evita incintele cauzate de apariţia îngheţului, reprezentanţii administraţiei publice locale reamintesc atât craiovenilor, cât şi agenţilor economici care deţin puncte de lucru pe raza municipiului că au obligaţia de a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuarele aflate în faţa imobilelor deţinute cu orice titlu, depozitarea făcându-se, în cazul în care în zonă nu există spaţiu verde, în grămezi amplasate la marginea trotuarului, fără a împiedica circulaţia pietonală. Potrivit aceleiaşi prevederi, este interzisă degajarea zăpezii şi a gheţii pe partea carosabilă. De asemenea, proprietarii şi chiriaşii au obligaţia să înlăture sloiurile de gheaţă (ţurţuri) formate la streşini.
Circulaţia restricţionată la PTF Calafat şi Bechet
Probleme serioase au avut vecinii bulgari, care au închis circulaţia ieri-dimineaţă din cauza viscolului puternic. Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, în subordinea căruia se află Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, că de ieri-dimineaţă, toate drumurile naţionale şi autostrăzile din zona de nord a Bulgariei s-au închis pe toate direcţiile, pentru toate tipurile de mijloace de transport. În acelaşi timp, circulaţia din/spre oraşele Ruse, Silistra şi Dobrici din Bulgaria a fost închisă pentru toate categoriile de mijloace de transport, precum şi circulaţia vehiculelor de marfă din zona Calafat – Vidin, către interiorul Bulgariei. Poliţiştii de frontieră doljeni de la punctele de trecere a frontierei Calafat şi Bechet i-au informat în permanenţă pe toţi participanţii la trafic cu privire la situaţia din Bulgaria.
36 de filtre rutiere instituite în judeţ
Și poliţiştii doljeni au fost angrenaţi în activităţi specifice pe perioada Codului Galben. Astfel, în tot judeţul Dolj au fost instituite 36 de filtre, formate din poliţişti de la formaţiunile de poliţie rutieră şi ordine publică. Acestea au fost amplasate în punctele critice din judeţ, oamenii legii monitorizând traficul rutier, şi, totodată, oferind indicaţii utile participanţilor la trafic, vizând starea drumurilor, precum şi sfaturi şi recomandări. Pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar, dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în filtre. Mai mult, oamenii legii precizează: înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor şi echipaţi-vă corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă(anvelope specifice sezonului, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil etc.). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă şi cel puţin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.