“Un glas strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru.”
În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător şi botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), aşa cum îi spune Mântuitorul. S-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta seminţiei lui Aaron. Naşterea Sfântului Ioan a fost ea însăşi o minune. Părinţii Sfântului Ioan, preotul şi proorocul Zaharia şi Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrâneţe fără să aibă copii, lucru ruşinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25). Un înger pe nume Gavriil îl anunţă pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată şi că nevasta sa, Elisabeta îi va naşte un fiu căruia îi va pune numele de Ioan. Zaharia însă nu a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că şi el şi nevasta sa erau bătrâni (Luca 1,18). Drept pedeapsă pentru necredinţa lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârşit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului. Elisabeta era mătuşă sau verişoară a Maicii Domnului. Şi ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil şi a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24). Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta. Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut şi ea de Duhul Sfânt şi a binecuvântat-o pe Maica Domnului şi pe Prunc (Luca, cap. 1). În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanţii vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan. Cei de faţă au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume şi l-au întrebat şi pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului. Acesta a scris pe o tăbliţă acelaşi nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil. Toţi s-au minunat, pentru că cei doi soţi nu se înţeleseseră mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului. Din acel moment Zaharia şi-a recăpătat darul vorbirii şi la rândul său a început să profeţească despre fiul său ca înaintemergător al lui Mesia (Luca 1,59-79). Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viaţă aspră, de post şi rugăciune. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Răspunsul la întrebarea “Cum ajunge să-L cunoască Sfântul Ioan Botezătorul pe Hristos?”, îl găsim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care redă mărturia Botezătorului: “Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi am văzut şi mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Sfântul Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirmă despre sine: “Nu sunt vrednic, că plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintei” (In 1, 27). În acest sens, Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar spre a birui mândria. Trebuie să reţinem că avem capacitatea de a ieşi din noi şi a ne jertfi pentru aproapele nostru. Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată. După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul şi l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de ştire şi Mântuitorului Iisus. Moaştele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume. Fie ca sfinţenia şi jertfelnicia de care a dat dovadă Sfântul Ioan Botezătorul să fie exemplu duhovnicesc pentru toţi credincioşii care astăzi se bucură şi se roagă lui ca să mijlocească pentru noi toţi înaintea tronului dumnezeiesc. Amin!
Preot LIVIU SĂNDOI
