„România nu poate exporta energie întrucât nu este asigurată o piaţă comună în UE”

0
151

Europarlamentarul Victor Negrescu a criticat în plenul Parlamentului European (PE) de la Strasbourg, la finele anului trecut, creşterea preţului energiei pentru consumatorii privaţi din Europa, precum şi faptul că, deşi România este relativ independentă energetic, nu poate exporta energie, întrucât nu este asigurată o piaţă comună în UE, în domeniul energiei.

„Cred că nu trebuie să construim doar o piaţă comună în domeniul Energiei, ci trebuie să construim, într-adevăr, o Uniune energetică. Acest lucru presupune să existe la nivel european un concept şi mecanisme care să ajute consumatorii europeni, fie ei privaţi, fie companii private la nivel european. Din păcate, o ţară care este relativ independentă energetic, precum România, nu are foarte multe beneficii. Am crescut preţul energiei pentru consumatorii privaţi, dar, din păcate, nu reuşim să exportăm, pentru că nu există interconectări, pentru că nu există o piaţă comună în domeniul energiei, iar foarte multe ţări încă îşi protejează piaţa la nivel european”, susţine europarlamentarul PSD.

Costul mediu pentru energia importată: 400 de miliarde euro

UE importă 53% din energia pe care o consumă, inclusiv aproape 90% din necesarul de petrol brut, 66% din gaze naturale şi 42% din combustibilii solizi. Doar în anul 2013, costul mediu pentru energia importată s-a ridicat la 400 de miliarde Euro. Potrivit Eurostat, în ceea ce priveşte consumatorii casnici, preţul energiei a crescut de la cca 16 eurocenţi/kWh în 2008 la aproape 20 eurocenţi/kWh în 2012, la nivelul UE. În ceea ce priveşte consumatorii industriali, preţul energiei a crescut de la cca 10 eurocenţi/kWh în 2008 la aproape 12 eurocenţi/kWh în 2012, la nivelul UE.