Palestinienii acceptă competenţa CPI pentru violenţele din vara anului 2014

0
333

Autoritatea Naţională Palestiniană recunoaşte competenţa Curţii Penale Internaţionale (CPI) pentru presupuse crime comise din 13 iunie 2014, dată la care Israelul a lansat o vastă campanie de arestări urmate de acţiuni de război în Fâşia Gaza, a anunţat CPI la Haga, potrivit AFP. Palestinienii au supus atenţiei CPI o “declaraţie de acceptare a competenţei”, instrument juridic care ar putea permite Curţii să ancheteze presupuse crime comise în trecut, în perioade determinate. Israelul a lansat în 13 iunie 2014 o serie de acţiuni împotriva palestinienilor, a doua zi după răpirea în Cisiordania a trei tineri israelieni, asasinaţi ulterior. Aderarea Autorităţii Palestiniene la CPI, cerută în 2 ianuarie şi asupra căreia ONU urmează să se pronunţe, ar permite acestei Curţi să ancheteze eventuale crime viitoare. Dacă ea va fi considerată validă, “declaraţia de acceptare a competenţei” va face posibilă o competenţă retroactivă, în plus faţă de eventualele crime viitoare. Potrivit lui Shaawan Jabbarin, director al centrului juridic al-Haq şi personalitate în domeniul apărării drepturilor omului în Cisiordania, data de 13 iunie 2014 a fost aleasă “pentru că ancheta comisiei ONU asupra violării legilor umanitare internaţionale şi a drepturilor omului comise în timpul războiului în vara trecută a început în primele zile ale lunii iunie”. În 12 iunie, trei tineri israelieni au fost răpiţi în apropierea unui bloc de colonii în Cisiordania ocupată, fiind ulterior asasinaţi. Din a doua zi după răpirea lor până în următoarele trei luni, peste 2.000 de palestinieni au fost arestaţi în Cisiordania şi în Ierusalim. Ciclul violenţelor s-a agravat apoi, în special în Ierusalim, marcat de confruntări şi mai multe atentate. În mai puţin de o lună, Israelul a lansat cea de a treia ofensivă a sa din ultimii şase ani în Fâşia Gaza, ucigând aproape 2.200 de palestinieni, în mare parte civili. Peste 70 de persoane au murit din partea israeliană, în majoritate soldaţi. În timpul celor 50 de zile ale conflictului, mii de rachete trase din Fâşia Gaza s-au abătut asupra Israelului. Având sediul la Haga, CPI are competenţa de a urmări juridic presupuşi autori de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război după 1 iulie 2002. 122 de state, între care şi Israelul, au aderat în acea zi la Statutul de la Roma care a creat-o. Cererea de aderare palestiniană se înscrie în cadrul unei ofensive diplomatice duse la ONU de palestinieni. Guvernul israelian a ripostat îngheţând, de sâmbătă, vărsarea a 106 milioane de euro rezultate din taxe colectate în contul Autorităţii Palestiniene şi a ameninţat, duminică, cu noi sancţiuni.