În România nu va fi sporit gradul de alertă

0
369

Premierul Victor Ponta a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, despre atacul terorist de la Paris, oficialii convenind că în România gradul de alertă nu va fi sporit.

“Am vorbit cu preşedintele şi cu Maior. Nu se impune ridicarea unui nivel de alertă, nu este niciun pericol pentru România. Monitorizăm situaţia şi suntem în contact cu toate instituţiile”, a spus Ponta. El a precizat că România nu se află într-o situaţie specială ca urmare a atacului terorist de la Paris, dar că situaţia este monitorizată, iar preşedintele Iohannis va comunica eventuale schimbări. O reuniune de criză a fost convocată la preşedinţie la ora 13.00 GMT (15.00, ora României), iar Franţa a ridicat la maximum nivelul de alertă – şi anume “alertă de atentat” – în regiunea pariziană, în urma atacului.