Surugiu la Petrolul, Buşu – out

0
364

Fostul mijlocaş al Universităţii Craiova, Olivian Surugiu (foto, stânga), va fi testat în iarna aceasta de Valeriu Răchită la Petrolul Ploieşti, urmând a fi păstrat dacă va da satisfacţie. Surugiu, 21 de ani, a evoluat în tur la divizionara secundă Alro Slatina, care i-a reziliat contractul. În schimb, alţi doi foşti jucători al Ştiinţei, fundaşii Sorin Buşu (foto, dreapta) şi Radu Barbu, ambii 22 de ani, au fost puşi pe liber de formaţia prahoveană, după ce nu l-au convins pe Răchită în tur. Barbu a semnat deja o înţelegere cu Dinamo. La Petrolul evoluează un alt ex-craiovean, atacantul Mihai Roman. De asemenea, Sipovici şi Milea, ambii împrumutaţi de la campioana Oţelul Galaţi, şi-au încheiat conturile cu gruparea galben-albastră. Antrenorul Valeriu Răchită a renunţat la cei doi, deşi fuseseră împrumutaţi pînă la sfârşitul campionatului.