Tehnicianul lui Şahtior a ajuns la Urgenţă după ce s-a izbit cu maşina de un tramvai
Antrenorul Şahtiorului, Mircea Lucescu, a fost implicat ieri după-amiază într-un accident pe bulevardul Vasile Milea din Bucureşti. Mai multe echipe de descarcerare au venit la faţa locului, iar persoanele implicate în accident au fost transportate la Spitalul Universitar şi Spitalul Floreasca. Maşina condusă de Mircea Lucescu a fost lovită de un tramvai, după ce antrenorul Şahtiorului nu s-a asigurat într-o manevră de întoarcere. Maşina, Kia Sorento 4X4, a fost avariată serios pe partea stângă, iar portiera de pe partea şoferului este smulsă, cel mai probabil de către cei de la descarcerare. „Mircea Lucescu are un traumatism toracic, are 7 coaste afectate şi un hematom la stern. Una dintre coaste i-a perforat plămânul, are sânge în plămân, trebuie să-i punem un tub de dren pentru a-l scoate. Situaţia nu e îngrijorătoare, e sub control. Dar nici nu e o situaţie simplă, pentru că e vorba despre leziuni interne şi nu se ştie cum vor evolua” a declarat Andrei Georgescu, doctor la Spitalul Universitar din Bucureşti. Mircea Lucescu, 66 de ani, a fost dus la secţia de terapie intensivă a Spitalului Universitar, cu o mască de oxigen pe faţă. Gabriela Hussain, cea care conducea maşina Volkswagen lovită de Mircea Lucescu, a declarat: „Domnul Lucescu venea dinspre mall-ul AFI Cotroceni, nu avea viteză. Voia să întoarcă pe linia de tramvai, eu i-am făcut loc cât de mult am putut, dar tramvaiul l-a acroşat şi l-a proiectat în mine, apoi s-a oprit în stâlp. Mircea Lucescu era conştient, avea un pic de sânge pe mâini. Am sunat repede la 112, au venit şi l-au dus la spital. Eu sunt OK, la fel şi mama şi copilul meu, aflaţi cu mine în maşină”. „Il Luce” a mai avut probleme de sănătate în vara lui 2009, când a fost operat la inimă după ce a suferit un infarct în timp ce se afla cu Şahtior într-un cantonament în Elveţia.