Uniunea Salvaţi România a pierdut definitiv procesul pe care i l-a intentat primarului general, Gabriela Firea, pentru afirmațiile făcute în iunie 2017, după ce un grup de cetățeni a vrut să participe la ședința Consiliului General, nu li s-a permis, și a ieșit o îmbrânceală cu polițiștii locali și câțiva consilieri USR. Gabriela Firea declara după eveniment că USR și cele trei ONG-uri care au intrat în conflict cu poliția locală sunt “entități fasciste sau cu apucături fasciste” și nu exclude că cei implicați să fi vrut “linşarea” ei.
”Gabriela Firea a fost chemată în instanţă în iunie 2017 de către consilierii generali USR Roxana Wring, Ana-Maria Ciceală, Alexandru Valeriu Gâdiuță şi de Uniunea Salvați România (USR), pentru atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputație și imagine, prin formularea de afirmații denigratoare, defăimătoare și mincinoase. Pentru aceast fapt, reprezentanții USR solicitau şi daune morale în valoare totală de 500.000 lei”, se arată în comunicatul de presă.
Instanţa a stabilit că declaraţiile formulate în mass-media de Gabriela Firea, în contextul incidentului din dată de 08.06.2017 nu au caracterul unei fapte ilicite, nefiind formulate cu rea-credinţă, ci doar cu scopul de a exprimă opinia personală a Gabrielei Firea, potrivit sursei citate. De asemenea, instanţa arată că reclamanţii nu au putut dovedi că au suferit vreun prejudiciu.
„Doi ani în care Uniunea Salvaţi România, Wring Roxana-Sanda, Ciceală Ana-Maria şi Gâdiuţă Alexandru Valeriu au sperat că vor primi de la Gabriela Firea câte 125.000 de lei, daune morale pentru atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine privată. Tribunalul Bucureşti a respins integral cererea de chemare în judecată, stabilind că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Aşadar, dosarul nr. 21166/3/2017 se închide după doi ani de zbateri din partea celor patru reclamanţi”, a declarat Gabriela Firea după câștigarea procesului. Decizia este definitivă.