Franţa: După „vestele galbene”, sindicatele

0
522

Franţa se confruntă astăzi cu un imens haos în transporturi, în contextul unei greve generale organizate de principalele sindicate, în semn de protest faţă de proiectul guvernului privind reformarea sistemului de pensii. Afectate sunt transporturile feroviar şi aerian, dar şi cel în comun al Parisului. O mare mobilizare a sindicaliştilor se semnalează la Lyon şi Saint-Etienne. Operatorul de transport din Paris a declarat că greva va dura până luni. 69% dintre francezi, potrivit sondajelor, susţin sindicatele, în demersurile acestora.