Ieri, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii din Craiova, a fost gazdă primitoare pentru o coferinţă internaţională, destinată prevenirii şi combaterii fenomenului de bullying în şcoli. Este vorba despre un proiect cuprins în programul „Erasmus +”, finanţat din fonduri europene, organizatorii fiind FEFS, Şcoala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Craiova şi Asociaţia „ALLONS – Y România”. Ineditul constă în promovarea, ca alternativă a combaterii bullying-ului, a sportului, chiar denumirea conferinţei fiind cât se poate de sugestivă: „Bullying versus sport!”. Ca parteneri ai acţiunii sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj şi Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova.
Fenomenul de bullying a devenit un pericol, iar combaterea sa face parte, peste tot în lume, din programele de guvernare ale tuturor ţărilor. Luna trecută, România a adoptat o lege în acest sens, prin care este clar definită noţiunea – „acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere având drept consecinţă atingerea demnităţii elevului …”. În acest sens, la Craiova a demarat un proiect „Erasmus +”, principalul promotor fiind Şcoala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Craiova, având drept colaboratori FEFS Craiova, „ALLONS – Y” şi, ca parteneri, ISJ Dolj, CCD Dolj şi LPS „Petrache Trişcu”. Managerul de la „Lascăr Catargiu”, prof. Carmen Eugenia Pascu, a precizat: „Sunt cuprinsă de emoţie, când văd astfel de desfăşurare. Cu toţii trebuie să prevenim şi să combatem acest fenomen. Le mulţumesc tuturor colaboratorilor şi partenerilor şi, nu în ultimul rând , autorităţilor locale şi judeţene”.
Reprezentanţi din 11 ţări europene
La conferinţa de ieri au participat, pe lângă cei din Craiova, şi reprezentanţi din mai multe state europene, care se confruntă cu acelaşi fenomen: Italia, Serbia, Grecia, Bulgaria, Turcia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Moldova, Lituania, Marea Britanie, Spania, Polonia. Două dintre reprezentantele acestor state au spus câteva cuvinte în acest sens: „Vin dintr-o ţară care se confruntă cu astfel de fenomen şi colaborarea noastră cu mediul din Craiova este extraordinară” – Despina Kannellopoulou, Grecia; „Le mulţumim organizatorilor şi avem ce împărtăşi din experianţa noastră, mai ales că sunt mediator, în ţara mea, pe probleme de socializare între migranţi şi comunitatea locală. Cele mai potrivite cuvinte ar fi acceptarea şi toleranţa” – Maria Kavouri – Italia. Proiectul a început, în urmă cu cinci ani, dar, acum, are, ca noutate, introducerea, ca alternativă a combaterii bullying-ului, a sportului. Cel mai bine a explicat Camelia Dumitrache, din partea „ALLONS – Y Romania”: „Acum cinci ani, am început, aici, la Craiova , acest proiect. Era ceva indedit. Venim, în aceste zile, cu o continuare, dar şi cu ceva nou: implicarea sportului. Cei de la Bucureşti au spus că la Craiova nu este numai un centru de implementare, ci şi unul unde se nasc idei, într-un mediu în care , pe lângă proiecte, apar şi mari performeri în sport”.
Sportul este o soluţie
Acţiunea de ieri a avut şi reprezentanţi de marcă ai oficialităţilor şi ai gazdelor. Astfel, conf. univ. dr. Germina Cosma, din partea FEFS Craiova, a precizat: „Este o onoare pentru noi să fim gazde la un astfel de eveniment. Să ştiţi că şi în sport se manifestă bullying-ul, începutul venind de la spectatori, care adresează injurii competitorilor, iar, de aici, se transmite şi la părinţi şi antrenori, ajungându-se la o descurajare a tinerilor în practicarea sportului. De aceea ne-am implicat în reducerea acestui fenomen”. Prefctul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, prezent la acţiune, a menţionat: „Este, din păcate, un fenomen întâlnit cât mai des în şcoli, de aceea, cu toţii trebuie să facem eforturi pentru combaterea lui. Este o problemă delicată, care trebuie tratată cu atenţie şi să fie identificate metode de contracarare, iar sportul este una dintre ele, mai ales prin practicarea în mod organizat. Personal, îmi doresc mai multe ore de educaţie fizică şi sport în procesul de învăţământ ”. Oana Bică, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj prezentă la întâlnire, s-a referit, în principal, la ceea ce însemană sportul, în comunitatea doljeană: „Dragi oaspeţi, mă refer mai puţin la buylling, aici specialiştii fiind mai în măsură să facă aprecieri şi să găsească soluţii, dar vreau să spun că aţi venit cu toţii într-o capitală a sportului, unde se scot performeri. De aceea, este binevenit acest proiect. Atât în numele meu, cât şi al instituâiei pe care o reprezint, vă îndemn să vizitaţi locurile frumoase din Craiova, inclusiv cele culturale, deoarece aveţi ce vedea”.