Două concerte extraordinare de colinde, la Filarmonica „Oltenia”

0
545

Cele mai frumoase colinde românești vor răsuna în sala Filarmonicii „Oltenia” în cadrul a două concerte, devenite deja tradiționale în această perioadă de sărbători a anului – joi, 20 decembrie, și vineri, 21 decembrie, cu începere de la ora 19.00. Ambele vor fi susținute de Corala Academică a instituției (dirijor: Manuela Enache-Pîrvu) și de Corala Bărbătească „Armonia” din Constanța (dirijor: arhidiacon lector univ. dr. Iulian Dumitru). Nelipsite din program sunt „O, ce veste minunată” de Dumitru Georgescu-Kiriac; „Am plecat să colindăm” și „Domnuleţ şi Domn din cer” de Gheorghe Cucu; „Astăzi s-a născut Hristos” de Timotei Popovici; „Gazde mari, nu mai dormiți” de Tiberiu Brediceanu; „Pe ceru’ cu flori frumoase” de Sigismund Toduță; „Steaua sus răsare” de Dan Buciu; „Sculați boieri”, „Ce vedere minunată” și „Bună dimineața la Moș Ajun” de Gheorghe Danga. Biletele costă 40 lei și, pentru elevi, studenți, pensionari, 10 lei și pot și pot fi cumpărate de la Agenția Filarmonicii „Oltenia”, de luni până vineri, între orele 10.00 și 18.00.