Legea privind Statul Casei Regale, amânată cu o săptămână de Comisia juridică a Senatului

0
415

Comisia juridică şi Comisia pentru cultură ale Senatului au decis, în şedinţa comună de ieri, să amâne cu o săptămână dezbaterea şi emiterea unui raport pentru Legea privind Statutul Casei Regale, iniţiată de preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.Preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Robert Cazanciuc, a propus amânarea iniţiativei legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, motivând că Guvernul nu a emis un punct de vedere.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmăreşte recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului”, potrivit textului normativ.

Potrivit unui comunicat al Senatului, aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti. „Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului. Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului susţin că iniţiativa legislativă este o recunoaştere pentru modul în care Regele Mihai şi-a făcut datoria faţă de ţară.