Alb-albaştrii, prea rezervaţi cu rezervele Stelei

0
423

Universitatea Craiova – Steaua 0-1

A marcat: Rusescu 68 – din penalty.

Craiova: Bălgrădean 5 – Târnăcop 5, Izvoranu 7, Frăsinescu 7, Vătăjelu 6 – Mateiu 5, Madson 5 (Sin 83) 4, Brandan 6 – Băluţă 6 (Herghelegiu 46) 6, Bawab 7, Ferfelea 6 (Cârstea 74) 6.

Steaua: Cojocaru 7 – Râpă 7, Luchin 7, Papp 7, Latovlevici 7 – Prepeliţă 7, Breeveld 5 – Stanciu 8, Neagu 6 (Sânmărtean 63) 7, Toşca 5 (Chipciu 46) 6 – Rusescu 7 (Ad. Popa 78) 6.

Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti) 4.

Craiova a fost eliminată de arbitrul Tudor, dar a tratat cu prea mult respect o echipă improvizată de Gâlcă

 

Oltenii au enumerat jumătatea de echipă care-i lipsea pentru sfertul de Cupă, iar oaspeţii au răspuns „fair” aliniind un „unsprezece” ticsit de rezerve. Practic, doar Papp şi Prepeliţă jucaseră titulari în ultima vreme din formula trimisă de teren de Gâlcă joi seara. Alb-albaştrii au afişat însă o teamă inexplicabilă, de parcă ar fi în locul rezervelor Stelei ar fi fost echipa de bază, iar în locul unui stadion arhiplin, gata să-i ducă spre semifinale, ar fi jucat în Ghencea ostilă. Cu o autobază care nu voia cu niciun chip să se dezlipească de propriul careu, în ciuda apelurilor lui Săndoi de margine care îndemna la mutarea liniei de apărare mult mai sus, Craiova a cedat total iniţiativa. Nici steliştii nu păreau prea pregătiţi să atace, cu Breveld, Neagu şi Toşca la pupitru, dar au răspuns în cele din urmă invitaţiei şi au avut câteva ocazii. Stanciu a fost cel mai periculos jucător, dar Bălgrădean a avut replică la execuţiile sale şi ale lui Latovlevici şi Rusescu. Consimţind să fie înghesuită în propria jumătate, Craiova a ripostat întâmplător sau pe erorile steliştilor. Pe una dintre acestea, Băluţă n-a fost capabil să o speculeze, fiindcă n-a avut încredere în piciorul stâng. Faza a fost finalizată spectaculos cu o foarfecă de Bawab, dar tânărul Cojocaru nu a avut emoţii. De altfel, puştiul de 19 ani nu a avut de apărat niciun şut periculos până la finalul partidei. Cârţu şi Săndoi au mizat pe combinaţiile eficiente dintre Bawab şi Brandan, iar argentinianul a fost plasat de multe ori ca al doilea vârf. De acolo a pătruns în careu o singură dată, când n-a reuşit să-l găsească decât pe Cojocaru cu o lovitură de cap.

Chiar dacă la mijloc Mateiu şi Madson au fost deseori ridicoli, în special brazilianul, Craiova a fost mai activă în partea a doua. Cu două vârfuri, alb-albaştrii au reuşit să-şi impună jocul, iar Bawab a tras peste poartă la cea mai mare ocazie a Craiovei. Tribunele s-au aprins când au avut şi motive să o facă, iar la cele câteva cornere ale alb-albaştrilor atmosfera a fost ca pe vremuri. Arbitrul Tudor a pus însă capăt entuziasmului, prin penalty-ul dictat cu 25 de minute înainte de final. Gâlcă folosise deja atuurile Chipciu şi Sânmărtean, dar aceştia nu apucaseră să-şi pună amprenta pe joc. Rusescu l-a lansat pe Râpă, iar fundaşul dreapta care nu a reuşit să-i dea gol din penalty lui Moţi a anticipat intenţia de a plonja a lui Bălgrădean şi a sărit în el. N-a avut tupeul să ceară lovitura de pedeapsă, ştiind că astfel de faze se pot pedepsi şi cu un galben pentru simulare. Nici Tudor n-a fluierat imediat, dar după două secunde de cumpănă a îndreptat mâna spre punctul cu var şi aşa a ţinut-o până când Rusescu a transformat. Bălgrădean s-a aruncat pe deasupra mingii la al 5-lea penalty pe care a încercat inutil să-l pareze de când a venit în Bănie. Craiova n-a avut forţa să revină în joc, nemaiavând vreo ocazie în  minutele rămase, spre dezamăgirea fanilor, care nu au încetat să-l înjure pe Alexandru Tudor până când a ieşit, însoţit de scutieri, de pe teren. Parcursul Craiovei în Cupă se opreşte în sferturi, iar seria pozitivă a tandemului Cârţu-Săndoi se încheie la meciul 13. Dar mai cu ghinion a părut să fie delegarea făcută pentru acest joc, cu arogantul Tudor punând capăt urât unei sărbători alb-albastre.

Declaraţii despre meci:

Sorin Cârţu: „Am greşit şi noi în prima repriză cu acea aşezare, Steaua a dominat şi a avut ocazii. La pauză am remediat tactic şi ne-am impus jocul, dar apoi a venit decizia lui Tudor, el a decis echipa calificată”

Emil Săndoi: „În prima repriză Steaua a avut un plus de posesie şi câteva ocazii. Deşi jocul nostru a lăsat de dorit, am avut câteva oportunităţi. Repriza a doua a fost mult mai echilibrată, am dominat până am primit golul. S-a reuşit formarea unei echipe aici, în adevăratul sens al cuvântului. O dată şi o dată trebuia să vină şi o înfrângere, dar ne pare rău că s-a întâmplat cu Steaua. Rămâne să ne revanşăm în faţa fanilor la CFR Cluj, unde ne propunem să obţinem un rezultat bun”

Constantin Gâlcă: „A fost ultimul joc pe „Oblemenco“ şi a fost important şi pentru noi, şi pentru Craiova. Universitatea venea după o serie de jocuri fără înfrângere. Am avut o primă repriză bună. În a doua repriză au ieşit în primele 10-15 minute mult mai bine ca noi, apoi am echilibrat jocul şi l-am câştigat. Noi încercăm să câştigăm cu orice arbitru. Dar Steaua are experienţă mai mult decât Craiova şi jucători valoroşi. Atmosfera extraordinară, ca de altfel de fiecare dată la Craiova”