Portăriţa noastră a apărat incredibil, dar nu a fost suficient pentru a câştiga – Talida, tot n-ai fost de-ajuns!

0
368

România a condus Rusia până în ultimul minut, obţinând doar un punct în debutul la Euro

Suporterii români au invadat sala din Vrşeţ, iar Tolnai a închis poarta tricoloră în prima repriză, însă pe final am cedat un punct masivelor rusoaice. Asta după ce am condus şi cu 6 goluri diferenţă! Nu mai puţin de 14 minute au trecut fără să primim gol în prima repriză, de la 6-6 rusoaicele fiind neputincioase în faţa portarilor noştri. Tolnai a dat impresia că astupă orice culoar spre plasă, iar rezerva ei, Mihaela Smedescu, a completat-o ideal, apărând două lovituri de la 7 metri. În schimb, Iulia Curea a transformat în serie de la linia de pedeapsă şi cei 1.000 de fani români veniţi atât din ţară, cât şi din Banatul Sârbesc erau în delir, creând o atmosferă precum în sala „Traian” de la Vâlcea. Am intrat la vestiare cu 12-7, însă chiar dacă Tadici le-a impulsionat în permanenţă, tricolorele aveau să cedeze avantajul treptat şi chiar dacă aveam 2 goluri de apărat înainte de final ne-am mulţumit cu un singur punct. Un scenariu pe care l-am trăit de nenumărate ori la naţională, neştiind să negociem finalurile şi să prelungim atacurile, cedând psihic şi poate şi fizic în faţa unor adversare foarte puternice. Neagu a avut un debut mult sub aşteptări la Euro, marcând un singur gol şi negăsind soluţii de la 9 metri, la fel ca şi Brădeanu, în timp ce Meiroşu rămâne aceeaşi handbalistă rudimentară, al cărei apanaj este faultul ofensiv. Deşi am deschis destul de bine jocul dintr-o extremă în alta şi pivoţii s-au zbătut cu succes pe 6 metri creând culoare, eficienţa a fost departe de ceea ce a reuşit în poartă Talida Tolnai, care a terminat partida cu un procentaj rar, de 60 la sută.

Tadici: „E un egal dureros”

„Mor de ciudă! E un egal dureros. E mai bun un punct decât nimic, dar trebuia să câştigăm. Fără să găsesc scuze, arbitrajul ne-a luat două mingi pe final, două decizii incredibile: două faulturi în atac la Manea şi Meiroşu, ne-au scos mingea din poartă. Nu am ce să le reproşez fetelor, au muncit extraordinar, şi-au dorit, dar au obosit şi luciditatea a dispărut. Ne-am propus să evităm apărătorii centrali, să-i depăşim exterior, să angajăm pivoţii. Ne-am grăbit pe final, nu au jucat cum le-am cerut, la limita pasivului, dar acum degeaba ne lamentăm” a declarat Tadici. Marţi seara, selecţionerul nostru a folosit jucătoarele: Tolnai, Smedescu – Nechita (2), Geiger (3), Brădeanu (1), Neagu (1), Curea (9), Stanca (2), pe parcurs intrând şi Manea (1), Ţăcălie, Pintea, Paraschiv, Dincă, Vădineanu şi Meiroşu (2). Tolnai a primit distincţia de cea mai bună handbalistă a meciului, în timp ce golghetera rusoaicelor a fost Khmyrova, cu 6 goluri, dublată de Postnova, cu 4 reuşite. „E un pas bun făcut de echipa României. M-a impresionat Tolnai, a apărat extraordinar. Vreau să le mulţumesc fanilor noştri veniţi din Timişoara, Arad, Craiova, Reşiţa. Ne-au făcut să ne simţim ca şi cum aceste Europene ar fi fost la noi” a declarat preşedintele FRH, Cristian Gaţu. Aseară, România a întâlnit out-sidera grupei, Islanda, care a fost zdrobită de Muntenegru în primul meci (Bulatovici – 7 goluri) şi în mod normal la finalul jocului trebuia să avem calificarea asigurată în grupa principală. Nu au lipsit surprizele în prima zi de la Euro, Ucraina pierzând la Cehia, Ungaria la Croaţia, iar Suedia şi-a adjudecat derby-ul nordic în faţa Danemarcei.

 

GRUPA A (BELGRAD)

Ucraina – Cehia          22-25

Norvegia – Serbia       28-26

Astăzi

Serbia – Ucraina          (19:15, TVR2)

Cehia – Norvegia        (21:15, TVR2)

8 decembrie

Norvegia – Ucraina     (19:15)

Serbia – Cehia (21:15)

 

 

GRUPA B (NIŞ)

Franţa – Macedonia    29-16

Suedia – Danemarca   27-26

Astăzi

Macedonia – Suedia   (19:15)

Danemarca – Franţa    (21:15)

8 decembrie

Suedia – Franţa                       (19:15)

Danemarca – Macedonia        (21:15)

 

 

GRUPA C (NOVI SAD)

Germania – Spania      20-23

Croaţia – Ungaria        28-27

Meciurile Spania – Croaţia şi Ungaria – Germania     s-au jucat aseară

Mâine

Ungaria – Spania         (19:15)

Croaţia – Germania     (21:15)

 

GRUPA D (VRŞEŢ)

Muntenegru – Islanda 26-16

ROMÂNIA – Rusia   21-21

Meciurile Rusia – Muntenegru şi Islanda – ROMÂNIA s-au jucat aseară.

Mâine

Rusia – Islanda                       (19:05, TVR2)

ROMÂNIA – Muntenegru     (21:15, TVR2)

 

În faza următoare, cea a grupelor principale, acced primele trei reprezentative din fiecare grupă, încrucişându-se grupele A cu B, respectiv C cu D.