Coreea de Nord a finalizat instalarea rachetei pe care se pregăteşte să o lanseze

0
326

Coreea de Nord a finalizat instalarea unei rachetei cu ajutorul căreia a anunţat că doreşte să lanseze, în decembrie, un satelit civil, un tir suspectat de către occidentali şi o parte a comunităţii internaţionale că este un test balistic, a anunţat ieri agenţia sud-coreeană Yonhap. Cele trei trepte ale rachetei de tip Unha-3 au fost montate în poligonul de la Sohae (nord-vest), de unde a fost efectuat un tir în aprilie 2012, soldat cu un eşec, a adăugat Yonhap, care citează o sursă din cadrul guvernului sud-coreean. „O parte dintre muncitori au părăsit instalaţia”, a declarat această sursă. Potrivit Yonhap, Phenianul urmează să treacă la instalarea unor echipamente, ca de exemplu radare şi camere, după care urmează umplerea rezervoarelor cu carburant. Coreea de Nord a fost condamnată de către Coreea de Sud şi aliaţii săi, inclusiv Statele Unite, dar şi de către ONU şi Rusia, după ce a anunţat, week-end-ul trecut, că intenţionează să procedeze la un tir de rachetă cu rază lungă de acţiune, cu scopul amplasării pe orbită a unui satelit de observare terestră, undeva în perioada 10-22 decembrie. Coreea de Nord afirmă că acest tir are scopuri „paşnice” şi că este vorba despre o misiune de natură ştiinţifică destinată plasării pe orbită a unui satelit civil.  Comunitatea internaţională suspectează însă că este vorba despre un nou test de rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, în contextul în care regimul stalinist este vizat de multiple sancţiuni internaţionale, după efectuarea a două teste nucleare, în 2006 şi 2009, în urma unor tiruri de rachete cu rază lungă de acţiune. Secretarul de stat american Hillary Clinton a îndemnat marţi, la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO şi Rusiei la Bruxelles, atât Rusia, cât şi Alianţa Nord-Atlantică, să exercite presiuni asupra Phenianului, pentru a renunţa la proiect: „Îi îndemnăm pe toţi cei care se află aici să ceară Coreei de Nord să îşi respecte obligaţiile, în virtutea (deciziilor) Consiliului de Securitate al ONU”. China, un susţinător economic şi singurul aliat al Coreei de Nord, s-a declarat, duminică, „preocupată” de proiectul nord-coreean, exprimându-şi speranţa ca „părţile vizate să facă un efort să promoveze stabilitatea în Peninsula Coreea”.