A accidentat un pieton şi a fugit, fiind prins după mai bine de două ore

0
298

Poliţiştii doljeni au fost în alertă, ieri, după ce, şoferul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria a accidentat un pieton care traversa regulamentar strada, apoi şi-a continuat drumul. Accientul s-a petrecut pe „Calea Bucureşti”, la intersecţia cu strada „Tehnicii”, în zona hotelului „Helin”, în jurul orei 10.00, şoferul fiind depistat în comuna Pieleşti, după aproximativ două ore.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri dimineaţă, în jurul orei 10.00 conducătorul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria l-a acroşat pe Vasile Mitran, de 63 de ani, din comuna Negoi, care traversa „Calea Bucureşti”, regulamentar, pe trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada „Tehnicii”, în cartierul Lăpuş. Şoferul şi-a continuat drumul, fără să oprească, iar victima a fost transportată de o cunoştinţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. În baza detaliilor oferite de victimă, care le-a spus oamenilor legii că era vorba despre o maşină albă, înmatriculată în Bulgaria, şi chiar a reuşit să reţină câteva cifre din număr, reprezentanţii IPJ Dolj au dat alarma atât în Craiova cât şi la celelalte subunităţi din judeţ. Autoturismul cu pricina, un Volkswagen alb, a fost depistat în comuna Pieleşti, şoferul, Petre Mereanu, de 26 de ani, din Calopăr fiind dus la audieri la sediul Biroului Rutier Craiova.

„Autorul accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tânărul, care avea permis de conducere valabil, a fost audiat, iar pe numele său au fost întocmite acte premergătoare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Victima accidentului a suferit o contuzie la şoldul drept, după cum s-a stabilit în urma investigaţiilor medicale”, a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.