Iranul a doborât un avion american de recunoaştere RQ 170 „în estul ţării”, la frontiera cu Afganistanul şi Pakistanul, a afirmat, duminică, 4 decembrie a.c., mass-media iraniană, citând surse militare neidentificate. Canalul iranian de televiziune arabofon Al-Alam, citând Statul Major al Forţelor Armate iranieni, a menţionat că aparatul fusese doborât „cu câteva ore înainte”, în „estul ţării”, fără a preciza locul exact al evenimentelor. „Unităţile de război electronic şi anti-aeriene au reuşit să doboare un avion de recunoaştere RQ 170, care violase lejer zona frontierei de est a ţării şi nu s-a putut salva după ce a fost avariat”, a precizat agenţia de ştiri FARS, citând un responsabil militar care şi-a păstrat anonimatul. Acest avion de recunoaştere este, „poate”, unul american, dispărut într-o misiune deasupra vestului afgan, au recunoscut reprezentanţii NATO în Afganistan (ISAF). „Operatorii aparatului de recunoaştere au pierdut controlul acestuia şi încă încearcă să determine ce s-a petrecut” se spune într-un comunicat, fără a se oferi detalii suplimentare, inclusiv tipul de aparat. RQ 170 Sentinel este un avion de recunoaştere, de recentă existenţă, descoperit în 2009 de media şi recunoscut în 2010 de forţele aeriene ale SUA. Potrivit specialiştilor, aparatul patrula deasupra Afganistanului pentru obţinerea de informaţii despre Iran şi Pakistan. Teheranul a afirmat, în repetate rânduri în ultimii ani, că a doborât avioane de recunoaştere utilizat de forţele americane în Golf. În iunie, Teheranul a afirmat că, „beneficiind de experţi ruşi”, două avioane de recunoaştere au fost doborâte deasupra Golfului. Generalul Amir Ali Hajizadeh, comandantul forţelor aeriene ale Gardienilor Revoluţiei, a afirmat, cu această ocazie, că Iranul a reuşit „să copieze” aceste avioane. În timp, SUA şi-au exprimat îngrijorarea, în mai multe rânduri, faţă de posibila construcţie de avioane de recunoaştere de către Iran.