În noaptea de 05/06 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 50 de ani, din municipiul Băileşti, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi ameninţare.
Bărbatul este bănuit că, în cursul zilei de 05 noiembrie a.c., ar fi încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa şi s-ar fi apropiat de locuința fostei sale concubine, unde i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență. “În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.