Alegerile legislative la mijloc de mandat sunt de fiecare dată dificile pentru preşedintele în funcţie. Pentru Joe Biden şi Partidul Democrat ele au de data aceasta (8 noiembrie a.c.) o încărcătură aparte, întrucât Donald Trump încearcă să profite de o situaţie economică deloc bună, pentru a-şi anunţa intenţia revenirii în politică. Se reînoieşte întreaga Cameră a Reprezentanţilor şi o treime din Senat. Prezent sâmbătă în Pennsylvania, stat care s-ar putea dovedi decisiv pentru controlul Senatului, Donald Trump şi-a suţinut candidaţii republicani pentru postul de senator (dr. Mehmet Oz) şi cel de guvernator (Doug Mastriano). A reclamat o schimbare injustă a regulilor de vot, pentru că 39 de milioane de buletine au fost depuse deja prin corespondenţa electronică. Cu 3 zile înainte de alegerile de marţi, în Pennsylvania s-a desfăşurat un adevărat maraton de mitinguri concurente. Fiindcă tot în acest stat s-au aflat şi Joe Biden şi Barack Obama care au cerut votul pentru „protejarea democraţiei”. Donald Trump a clamat „salvarea visului american”.