Dansatorii craioveni, medalia de argint la categoria Hip Hop Groups Mini Kids

0
380

În perioada 25-31 octombrie 2022, 4300 de dansatori din 29 de țări s-au întrecut pentru titlul de campion mondial la hip hop, popping și hip hop battle, competiție desfășurată în Graz – Austria. Lotul național al României a fost format din 24 de dansatori ai Freaks Dance Company Craiova și 5 dansatori ai eLLL Dance Project Cluj Napoca. Dansatorii craioveni au reușit să obțină medalia de argint la categoria Hip Hop Groups Mini Kids, trupa formata din: Licu Carla, Dunareanu Alis, Tudor Aylin si Mohanu Roberta.

Dansatorii Freaks Dance Company reușesc să obțină o medalie de argint la campionatul mondial, după ce în luna iulie a acestui an au adus în palmares medalia de bronz de la campionatul european, an în care aniversează 15 ani de existență. 

De asemenea, craioveanca Ilinca Riana a reușit să obțină locul 9 la categoria Hip Hop Battles Solo Junior 1 din 79 de concurenți, craioveanca Zlotea Vanesa a reușit să obțină locul 33 și craioveanca Hrisopol Andreea locul 49 la categoria Hip Hop Solo Girls Children din 192 de concurenți, Ilinca Riana și Zlotea Vanesa – locul 18 din 111 concurenți. “Ne-am întrecut de la egal la egal cu concurenți din 29 de țări, printre care Mongolia și Africa de Sud și putem spune că am reușit să învățăm foarte multe. Cu siguranta, anul viitor ne putem bate pentru titlul de campion. A fost o deosebită onoare să ne reprezentam tara la acest nivel, să purtăm cu mândrie steagul și să aducem în Bănie o medalie.  Îi felicit pe dansatori si pe coregrafi și abia așteptăm anul viitor să urcăm din nou pe scena europeană și mondială” : Sorin Gogosoiu – capitanul echipei naționale a României.

###

Totodată, dansatorii craiovei au mai reușit să intre în două finale, obținând următoarele premii:

  • Hip Hop Duo Mini Kids: – Locul 5: Licu Carla și Dunareanu Alis, Locul 6: Mohanu Roberta și Tudor Aylin;
  • Popping Duo Children: – Locul 5: Florica Eliza și Pastae-Danoiu Jaqueline.