Xavi, noul antrenor al Barcelonei

0
721

Xavi Hernandez (41 de ani) este noul antrenor al echipei FC Barcelona, gruparea catalană anunţând acest lucru azi-noapte. “A sosit clipa să te întorci acasă, aşa a fost să fie. Bine ai revenit, Xavi”, a scris FC Barcelona pe reţelele de socializare.

Fostul mijlocaş de legendă al catalanilor a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate, după ce şi-a reziliat acordul cu Al Sadd, formaţia din Qatar la care activa ca antrenor din 2019. Până la venirea lui Xavi, Barcelona va fi condusă în partida cu Celta Vigo, de azi, ora 17:15, de interimarul Sergi Barjuan, care l-a înlocuit pe Ronald Koeman.

Xavi a jucat pentru Barcelona de la 11 ani, a cucerit de patru ori Liga Campionilor, de opt ori campionatul Spaniei şi de trei ori Cupa Spaniei.