Imigranţii proveniţi din UE au contribuit cu 20 de miliarde de lire sterline la bugetul Marii Britanii

0
359

Imigranţii proveniţi din Uniunea Europeană (UE) au contribuit în ultimul deceniu cu 20 de miliarde de lire sterline (26 de miliarde de euro) la bugetul Marii Britanii, potrivit unui raport publicat ieri, în condiţiile în care premierul britanic conservator David Cameron doreşte să limiteze imigraţia, informează AFP. Potrivit studiului realizat de University College din Londra (UCL), imigranţii europeni plătesc multe impozite care nu li se întorc sub formă de ajutoare sociale, de unde rezultă această sumă de 20 de miliarde de lire contribuţie la finanţele naţionale. Studiul dezvăluie că persoane provenind din Europa de Est, cel mai des stigmatizate, au contribuit cu 5 din totalul acestor 20 de miliarde de lire sterline, în perioada 2001-2011. Această „nouă anchetă prezintă o imagine pozitivă” a imigraţiei, în special a celei „provenite din UE”, constată Christian Dustmann, coautor al studiului, în timp ce una dintre „preocupările majore ale dezbaterii pe marginea imigraţiei este de a şti dacă imigranţii participă într-un mod echitabil la impozitele şi la finanţarea ajutoarelor sociale”. Publicarea acestui studiu intervine în plină dezbatere asupra imigraţiei din Marea Britanie. Confruntat cu ascensiunea formaţiunii eurofobe Ukip, David Cameron a anunţat că ar dori să limiteze imigraţia provenită din alte ţări ale UE, sfidând principiul de liberă circulaţie a persoanelor, în vigoare în ţările UE, în apropierea alegerilor legislative din mai 2015. Cameron ar urma să se pronunţe pe marginea acestui subiect înainte de Crăciun, dezvăluie anturajul premierului. Potrivit mass-media britanice, David Cameron ia în calcul opţiuni precum „o frânare de urgenţă” a imigraţiei şi o blocare a ajutoarelor sociale pentru imigranţii veniţi din UE.