A vrut să achite taxa de pod cu o bancnotă falsă de 200 de euro

0
392

Ieri dimineaţă, poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit un cetăţean bulgar care intenţiona să achite taxa de pod cu o bancnotă falsă de 200 de euro.

Oamenii legii au anunţat că, ieri dimineaţă, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat  pentru a intra în ţară cetăţeanul bulgar Ivanov C., în vârstă de 50 de ani, conducând un autocamion marca Iveco. După efectuarea controlului de frontieră, şoferul autocamionului, intenţionând să plătească taxa de pod la casierul de la casa de taxare, i-a înmânat acestuia o bancnotă de 200 de euro. În urma examinării bancnotei, s-a constatat faptul că aceasta nu prezintă elasticitatea uneia autentice, iar în urma verificării cu dispozitivul automat de citire, acesta nu a recunoscut bancnota.

“Cetăţeanul bulgar a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că bancnota este falsă şi că a primit-o ca rest în Bulgaria. Bancnota a fost reţinută pe bază de dovadă  pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, comisar şef Romică Ivănoiu.