Băsescu: Se trece la crearea de taxe noi, care să hrănească sistemul bugetar, e greşit. Nu mărirea taxelor este soluţia

0
311

Declaraţiile preşedintelui:

  • În România ne-am obişnuit să privim către marii investitori, ei fiind cei care ar trebui să relanseze economia. Sursa garantată a creşterii economice poate fi întreprinzătorul autohton.
  • Dacă vrem să avem o garanţie a creşterii economice, ea trebuie îndreptată ca speranţă şi ca sprijin către investitorul autohton. Nu ai nevoie de o multinaţională ca să dezvolţi producţia alimentară, bazele de tratament, să faci pârtii de schi, să dezvolţi multe alte activităţi utile. 

     

  • IMM-urile sunt cele către care trebuie să se îndrepte acţiunea politică de a le crea mediu favorabil pentru dezvoltare.
  • Observ o schimbare în politica internă. Se trece din nou la inventarea de taxe, de impozite care să aducă bani la bugetul de stat pentru a hrăni aparatul bugetar. Afirm fără rezerve că este greşit. Am fost unul dintre artizanii momentului 2005, când s-a introdus cota unică, moment de relansare a economiei româneşti.
  • S-a trecut din nou la situaţia de a lucra în favoarea omului gras, statul, care se aşează în spatele unui om încă mult prea slab, care este economia reală. Nu mărirea taxelor este soluţia pentru acum. Sigur statul are nevoie de bani. Dar dacă îi îndreaptă pentru a alimenta aparatul de stat nu este în regulă. Procesul de reducere a aparatului de stat trebuie să continue pentru a da şansă economiei reale.
  • Eu nu voi fi printre cei care o să tacă vizavi de această abordare care a fost specifică anilor dinainte de 2005. Trebuie să găsim soluţii pentru ca mediul de afaceri să aibă o atmosferă cât mai confortabilă.
  • Mai este un adevăr pe care eu nu vreau să-l trec sub tăcere. România este una dintre ţările cu cea mai redusă fiscalitate din UE, dar problema veniturilor în bugetul de stat nu trebuie rezolvată prin inventarea de noi taxe pentru cei care şi-aşa plăteau până acum.
  • România are două mari probleme acum: finanţarea IMM-urilor şi costul energiei. Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european în raport cu SUA şi China.