Steaua a confirmat toate pronosticurile, aşteptările, previziunile vrăjitoarelor şi ale defunctei caracatiţe Paul câştigând meciul cu Dinamo. Deşi o repriză Dinamo a făcut „aroganţe”, la final nicio surpriză, deci dezlegare la şampanie pe Maybach. Nu a fost masacru, dar nici spectacol. Steaua a fost singura care a jucat, dar Dinamo a fost prejudiciată. Două penalty-uri în minus pentru „câini”, unul gratis pentru stelişti, iar Bonetti a pierdut şi două schimbări din start. Fără a fi mai bună, Dinamo putea câştiga dacă se acorda penalty-ul care i se cuvenea şi Chipciu, reprofilat fundaş dreapta, era eliminat. Bonetti ştie să joace meciurile tari, Reghecampf a făcut echipă într-o vară. Bonetti şi-a adjudecat tactic prima repriză, Reghe nu avea cum să n-o câştige pe a doua. Steaua impresionează prin joc, prin atitudine, prin rezultate şi în acelaşi timp provoacă repulsie prin infatuarea dezgustătoare şi ironia de mahala afişate de cuplul tragi-comic Becali-Stoica. Discursul lui Reghecampf pare însă echilibrat. Deloc arogant când le pretinde inclusiv public jucătorilor săi victorii în serie şi subordonarea adversarilor, Reghecampf arată că şi-a impus stilul, autoritatea şi domină vestiarul din toate punctele de vedere. El a fost miza câştigătoare a lui Becali în acest sezon, chiar dacă mulţi, poate însuşi Becali, se gândeau că e un bluf. Patronul a povestit că episodul „papanaşii” de la Craiova i-a trezit interesul pentru Reghe, iar parcursul devastator de la Chiajna l-a convins. Becali adoră sclavii, pupincuriştii, lacheii, dar Mache, Meme sau Hagi-Luţu nu-l puteau readuce în Liga Campionilor, oricât ar fi investit în cohorte de jucători. Degeaba se împăuna dictând echipa din lojă marionetelor Stoichiţă, Stan, Lăcătuş, etc., când imnul Ligii răsună în Ardeal din doi în doi ani, iar echipe low-budget înşfacă milioanele şi dispar în mediocritate sau chiar definitiv, precum Oţelul, respectiv Urziceniul. Paradoxal, Reghecampf fusese „descoperit” chiar de replica în miniatură şi provincială a lui Gigi Becali, fostul patron al Ştiinţei. Aici însă se observă o diferenţă care contează între cei doi parveniţi posesori de „branduri”. Pentru a face performanţă, Becali şi-a ignorat la un moment dat vanitatea şi orgoliul, pentru a mai putea savura succesul. La Craiova, Reghe nu a avut nicio şansă în faţa fraţilor Costea, fiind sacrificat fără drept de apel. La Steaua cel izgonit a fost Costea I, iar mezinul a fost marginalizat, nu alintat, recăpătându-şi locul în lot prin umilinţă şi muncă. Aceste situaţii denotă în primul rând diferenţa enormă între posibilităţile financiare ale celor doi patroni. Gigi Becali nu s-a sinchisit să piardă doi jucători consideraţi talentaţi şi în care a investit aproximativ 2 milioane de euro, în timp ce patronul Ştiinţei le-a dat credit indiferent de consecinţe, deşi îi luase practic gratis de la Vâlcea. Becali i-a cedat rolul de primadonă antrenorului, în timp ce la Craiova patronul era eternul antrenor, aşa cum de fapt i s-a explicat şi lui Piţurcă. Deşi atât Ştiinţa, cât şi Steaua au fost umilite, desprinse de casă, speculate electoral, aceste diferenţe între cei doi patroni cu acelaşi caracter au făcut ca Universitatea să retrogradeze şi apoi să fie desfiinţată, în timp ce Steaua a rămas în contact permanent cu cupele europene, iar acum este practic campioană.
PS: Steliştilor li se par geniale versurile fanilor „Sunt fericit şi mă simt bine, scopul vieţii l-am găsit întâlnindu-te pe tine”. Profesor de lingvistică pentru rapidişti, Meme Stoica le-a interpretat cu entuziasm, considerând deci că ar putea fi fericit şi în acelaşi timp să se simtă rău! Ce culme a fericirii, a extazului trebuie să atingă când se va simţi foarte bine sau excelent? Oricum, au evoluat de la pa-pap-pap-pararap-pap-ul imbecil de la „Scooter”, iar acum au ajuns la rima „bine-tine”. Urmează „mare-soare” şi poate chiar „noapte-şoapte”?
