Forbes: Donald Trump nu mai face parte din „clubul celor mai bogaţi 400 de americani”

0
380

Încă o veste „proastă” pentru Donald Trump în acest an: a fost scos din selecta listă Forbes „cei mai bogaţi 400 de americani”, după ce a pierdut 600 de milioane dolari în scurt timp. Cel de al 45-lea preşedinte al SUA are un an haotic. Inculpat în mai multe rânduri, se confruntă cu acuzaţii grave legate de o încercare de răsturnare a rezultatului alegerilor din 2020, şi nici conturile personale nu mai arată atât de bine. A fost scos de pe această listă, pentru prima dată în 2021, s-a întors anul trecut, ajungând pe locul 343, cu o avere estimată atunci la 3,2 miliarde dolari, din vânzări imobiliare şi alte întreprinderi. Scăderea bogăţiei sale, potrivit Forbes, este atribuită unor investiţii slabe, precum şi deprecierii unora dintre clădirile sale pe piaţa imobiliară. În ultimii ani, se spune, Trump a fost obsedat de prezenţa sa în acest club exclusivist.