Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei

0
421

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” anunță lansarea celei de-a XII-a ediții a proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Proiectul se adresează preșcolarilor și elevilor din ciclul primar. Din motive obiective, toate activitățile proiectului se vor desfășura în mediul online.

Ediția de față este structurată în optsprezece teme educaționale și debutează luni, 11 octombrie 2021. Toate activitățile planificate în cadrul temelor educaționale se desfășoară în afara spațiilor bibliotecii, respectiv la școală, la grădiniță sau la domiciliile participanților.

În vederea înscrierii efective în cadrul proiectului, cadrele didactice sunt invitate să trimită, la adresa de e-mail sectiacopii@aman.ro, fișierele digitale realizate de participanți, fie sub formă de clipuri (MP4), cu o durată de cel mult cinci minute, fie sub formă de imagini (JPEG). Cadrele didactice pot înscrie copii pe tot parcursul desfășurării proiectului, cu respectarea temelor programate.

În condițiile în care este respectată tematica activității pentru care sunt înscrise, toate fișierele primite vor fi promovate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Trimiterea către bibliotecă a fișierelor digitale realizate de participanți presupune existența anterioară a acordului părinților pentru difuzarea fișierelor digitale în scop cultural și educațional pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Nu există un număr finit de școli sau grădinițe cu care colaborăm. Ne dorim să legăm cât mai multe parteneriate și să implicăm cât mai mulți copii în cadrul activităților de proiect. Și în acest an, formatul proiectului este unul digital, însă sperăm că lucrurile vor intra curând pe un făgaș normal și că vom reuși să ne revedem cu cei mici în cel mai scurt timp cu putință”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

 

Temele incluse în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, ediția a XII-a, sunt programate astfel:

 

11-14 Octombrie – Emoții de toamnă (pictură/desen/colaj);

18-21 Octombrie – Știm să ne comportăm (pictură/desen/planșe despre bunele maniere)?;

8-11 Noiembrie – Personaje preferate din poveste adunate (pictură/desen/colaj);

15-18 Noiembrie – Să știi mai multe, să fii mai bun (activități la latitudinea cadrelor didactice)!;

6-9 Decembrie – Colinde, colinde… e vremea colindelor!;

13-16 Decembrie – Moș Crăciun și lumea sa fermecată (activități la latitudinea cadrelor didactice,

                              scrisoare lui Moș Crăciun etc.);

10-13 Ianuarie – Dansul fulgilor de nea (pictură/desen);

17-20 Ianuarie – Mânuța dibace multe poate face (Origami/ lucru manual)!;

14-17 Februarie – Incursiune în poveștile lui Hans Christian Andersen (planșe de colorat);

21-24 Februarie – Mărțișoare – îndemânare și creație;

7-10 Martie – Felicitare pentru mama;

28-31 Martie – Elena Farago, prietena copiilor (recitare poezii);

4-7 Aprilie – Magia primăverii în culori;

11-14 Aprilie – Ne pregătim de Sărbătoarea Paștelui  (decorațiuni);

9-12 Mai – Personaje preferate din desene animate (pictură/desen);

16-19 Mai – Cunoaștem semnele de circulație rutieră?;

23-27 Mai – Pe aripile poeziei (concurs);

6-9 Iunie – A venit vacanța (diverse activități)!;

Inițiat din dorința de a lărgi sfera preocupărilor celor mici, pentru sprijinirea școlii și a familiei în procesul de educație, proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” este unul dintre cele mai apreciate programe cultural-educative derulate la nivel local. Prin amploare, frecvență și longevitate, proiectul desfășurat de departamentul „Împrumut carte pentru copii și tineret” se numără printre cele mai populare inițiative ale Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Alături de urmărirea unor obiective precum dezvoltarea imaginației, a creativității și a spiritului voluntar în rândurile elevilor, proiectul are ca scop și promovarea bibliotecii în calitate de agent activ de formare, educare și informare – partener solid în relația cu instituțiile școlare. Colaborarea dintre bibliotecă, pe de o parte, școală și grădiniță, pe de altă parte, reprezintă, la fel ca în anii trecuți, garanția sprijinului oferit educației continue, prin intermediul învățării prin vizionare, lectură, pictură și lucru manual.

Pentru informații suplimentare, pentru înscrieri și programări, cadrele didactice, în mod exclusiv, au la dispoziție numărul de telefon 0351434430, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.00.