Prezenţa la vot, 4,81 la sută dintre doljeni votaseră până la ora 16.00

0
502

Referendumul pentru familia tradiţională se va desfăşura sâmbătă şi duminică, între orele 7.00 – 21.00. Pentru a fi valabil referendumul, la urne trebuie să se prezinte cel puţin 5.483.548 persoane cu drept de vot.

4,81 la sută dintre doljeni votaseră până la ora 16.00, adică 27.614 cetățeni cu drept de vot. Dintre aceștia 3939 au votat pe listele suplimentare și 1241 cu urna mobilă.

Biroul Electoral Central transmite că prezenţa la vot, la nivel naţional, la ora 16.00, în cadrul referendumului pentru familie, a fost de 3,78%.

Din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe listele permanente, sâmbătă, până la ora 16.00, au votat 692.002, adică 3,78%.

Cea mai ridicată prezenţă la vot a fost în judeţele: Bihor (5,53%), Dâmboviţa (5,35%) şi Caraş Severin (4,82%).

În Bucureşti, sâmbătă, la ora 16.00, în cadrul referendumului pentru familie, prezenţa la vot a fost de 4,42%.