J.O. 2016: Preşedintele Comitetului Olimpic brazilian, arestat pentru corupţie

0
321

Carlos Nuzman (75 de ani), preşedinte al Comitetului Olimpic brazilian şi al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice 2016 a fost arestat, ieri, 5 octombrie, în ţara sa, sub bănuiala de cumpărare de voturi pentru atribuirea organizării marii competiţii. Acuzaţiile împotriva sa mai cuprind infracţiunile de corupţie, spălare de bani, participarea la grup de crimă organizată, potrivit comunicatului Poliţiei. El a fost plasat în arest provizoriu, pentru cinci zile, ca şi braţul său drept, Leonardo Gryn. Parchetul din Rio a dispus sechestrarea a un miliard de reais (270 milioane euro) aparţinând celor doi. La 5 septembrie a.c., Carlos Nuzman, care în august 2016 se declara “omul cel mai fericit din lume”, la ceremonia de închidere a J.O., a fost audiat mai multe ore de poliţia federală. El a dat explicaţii la gravele prezumţii de corupţie şi provenienţa a 480.000 reais (129.000 euro) – bani lichizi descoperiţi la domiciliul său, din Rio, în cursul unei percheziţii. La operaţiuni participă şi judecătorul francez anticorupţie Renaud Van Ruymbeke, întrucât la locuinţa unui intermediar brazilian instalat în Franţa, în cadrul unei anchete vizând fapte de corupţie pentru desemnarea Rio 2016 şi Tokio 2020 s-au descoperit piste ale caracatiţei. Ex-guvernatorul statului Rio, Sergio Cabral, momentan în închisoare, pentru corupţie pasivă şi spălare de bani, este bănuit a fi aflat în centrul întregii operaţiuni care a avut ca obiect vărsarea a 2 milioane de dolari senegalezului Papa Massata Diack, fiul fostului preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism, ex-membru CIO, Lamine Diack.