Premierul britanic Theresa May a respins, cu fermitate, orice derogare, la ieşirea Regatului Unit din UE. La congresul Partidului Conservator, ţinut la Birmingham, fostul ministrul de interne din guvernul David Cameron, a vrut să probeze fermitate, în faţa veleităţilor separatiste exprimate la Edinbourgh şi Belfast. „Am votat ca un singur Regat Unit, negociem ca un singur Regat Unit, şi părăsim UE ca un singur Regat Unit”. Săgeţile trimise către Edinbourgh şi Belfast, care nu doresc ieşirea din UE, sunt însă riscante. Să nu uităm că referendumul din iunie a.c. a decis cu numai 52% părăsirea Uniunii Europene. La Birmingham, luând cuvântul duminica, 2 octombrie a.c., Theresa May nu a fost clară, spun analiştii, pe un punct atent urmărit: calendarul său. Va acţiona, înainte de martie 2017 articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, lansând astfel procedura de „divorţ”, dar atât. Calendaristic, momentul respectiv se încadrează între alegerile prezidenţiale din Franţa şi cele legislative din Germania. Cu accentele conservatorilor partizani ai unui „Brexit” dur, Theresa May s-a pronunţat categoric – aproape – pentru retragerea ţării sale din piaţa unică europeană, accesul fiind condiţionat, după cum se ştie, Bruxelles-ul a spus-o răspicat, de libera circulaţie a resortisanţilor „celor 27”, ceea ce o majoritate de britanici nu doresc. Paradoxal, Theresa May se dovedeşte acum campioana unui „Brexit” dur. Deocamdată, nu se vorbeşte de uniunea vamală, mediul de afaceri, inclusiv City, continuarea comerţului liber cu UE ş.a.m.d.. Ori, pentru britanici, jocul este riscant: chinezii, japonezii, indienii, americanii, pot reconsidera, oricând, investiţiile lor din Regatul Unit. Despre aşa ceva se discută. Londra vrea oricum un regim special, ceea ce este dificil de acceptat pentru „cei 27”. Din rândul cărora unele voci mocnite exprimă grăbirea „ruperii”. Nu puţine lucruri n-au fost bine înţelese sau n-au fost bine exprimate. Theresa May a garantat antreprenorilor „o libertate deplină de comercializare în sânul pieţii unice europene”. Dar aşa ceva presupune o condiţie de acum cunoscută, pe care nu o mai reiterăm. De marţi, ministrul britanic de interne, Amber Rudal, a prezentat noul plan de restricţii pentru antreprize, ce vor trebui să publice listele lor cu angajaţii non-britanici. Şi numărul acestora va trebui să scadă treptat. În acelaşi timp ministrul sănătăţii, Jeremy Hunt, a explicat că în sistemul public de sănătate, un sfert din efectivul actual de medici este constituit din străini. Negocierile viitoare vor trebui, mai întâi, să garanteze drepturile celor trei milioane de cetăţeni europeni stabiliţi în Regatul Unit. Opoziţia britanică a acuzat conservatorii că utilizează ca monedă de schimb soarta imigranţilor. Ridicarea tonului conservatorilor la imigranţi coincide cu noua criză din UKIP, după demisia lui Diane James, intenţia conservatorilor fiind de a seduce atât electoratul lui Nigel Farage, cât şi pe ce al lui James Corbyn. În schimb, Londra a anunţat deja derogări de la Conveţia Europeană a Drepturilor Omului pentru a evita trimiterea „abuzivă” a militarilor în faţa instanţei europene. Oricât de pragmatică şi de suplă în gândire, vrea să pară Theresa May, este încă departe, ca anvergură, de Margaret Thatcher, şi pentru simplul motiv că relaţiile acesteia cu marile cancelarii europene erau de un alt calibru. În politica internă a făcut deja o pledoarie în alocuţiunea de la Birmingham, unde intrarea a fost pe melodia „Come together” a Beatles-ilor, pentru intervenţia statului în atenuarea inegalităţilor sociale şi amortizarea şocului „Brexit”. Ceea ce la Margaret Thatcher era de neimaginat.
